Odisee la senectute X 2

Luate separat, cele două filme despre care vă voi vorbi mai jos sunt remarcabile, însă a le aduce împreună mental a fost o experienţă care depăşeste simpla sumă a încântărilor.

În primul rând, The Trip to Bountiful şi The Straight Story se aseamănă prin subiect: personajul principal, persoană vârstnică, porneşte într-o călătorie pentru a reînnoda legătura cu trecutul îndepărtat.

În cazul lui Geraldine Page este vorba despre a revedea casa părintească, iar în a lui Richard Farnsworth despre a se reconcilia cu fratele cu care nu mai schimbase o vorbă de ani buni.

Ambii au parte de întâlniri revelatoare, benefiază de ajutor şi împărtăşesc altor din experienţa lor de viaţă, astfel încât putem vag reconstitui existenţe brăzdate de suferinţă şi ocazii pierdute, dar şi de o voinţe de a merge mai departe care pot servi drept modele pentru plictisiţii suferinzi ai zilelor noastre.

Ambele odisei ne poartă printr-o America din afara metropolelor, una a oraşelor mici şi pitoreşti, dar şi a unor peisaje ample şi câmpuri nemărginite (aici The Straight Story punctează mai mult, graţie regiei lui David Lynch), care invită la a purcede la drum. Aşa cum, pentru a înţelege România, e nevoie să ieşi din Bucureşti, şi pentru a pătrunde în sufletul Americii e cazul să ne scuturăm de exclusivitatea imaginilor din New York sau Los Angeles.

Însă factorul care a contribuit cel mai mult la unificarea acestor două pelicule în mintea mea este sublimul interpretărilor protagoniştilor.

Geraldine Chaplin este volubilă şi, sub aparenta sărăcie cu duhul, lasă să se întrevadă o mare înţelepciune. Şi Richard Farnsworth oferă aceeaşi stratificare a personalităţii – sub aerul antisocial se ascunde o perceptivitate ascuţită şi o capacitate de o oferi poveţe în forme comprimate.

Reunoaşterea pentru aceste creaţii de neuitat are frumuseţea ei tristă.

După o carieră căreia epitetul de legendară o descrie doar superficial, Geraldine Page a primit într-un final Oscarul pentru cea mai bună actriţă, cu scurt timp înainte de a fi răpusă de o boală de inimă.

La aproape 80 de ani, Richard Farnsworth şi-a văzut rându-i activitatea de peste o jumătate de secol din domeniul filmului încununată de o nominalizarea la Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol principal. Câştigătorul din acel an a fost Kevin Spacey pentru American Beauty şi nu mă sfiesc să spun că, dacă membrii Academiei au vrut să evite controversa în acel an şi să nu îi dea statueta lui Denzel Washington pentru The Hurricane, ar fi putut foarte bine să i-o acorde lui Richard Farnsworth. Posteritatea le-ar fi fost recunoscătoare, pentru că acesta a fost ultimul său rol.

Geraldine Page şi Richard Farnsworth nu se mai află printre noi de mult, însă personajele cărora le-au dat viaţă şi poveştile lor extraordinare merită păstrate acum şi de-a pururi.

Lasa un comentariu.