Oscarurile in pruncie

In istoria Oscarurilor, Grand Hotel reprezinta un caz unic: filmul care a primit distinctia suprema, fara sa fi avut macat vreo alta nominalizare.

O situatie atat de inedita este explicata totusi de anul in care a aparut – 1932. Pe vremea aceea mecanismul Academiei era intr-o faza embrionara; daca stam si ne gandim bine, pelicula precede venirea la putere a lui Hitler.

Ce sa mai, vorbim despre o antichitate a cinematografiei.

Impresionant este ca, in ciuda varstei si a inevitabilelor limitari de expresie (primul film vorbit aparuse cu doar cinci ani inainte!), Grand Hotel reuseste sa tina atentia treaza si propune o naratiune complexa, care a servit drept prototip pentru multe nominalizari si statuete de atunci.

In spatiul eponim interactioneaza, sufera, mint, spera si se mantuie personaje de ambe sexe, jucate de o pleiada de actori formidabili.

De partea masculina ii avem pe John Barrymore in rolul unui cartofor seducator si venal, pe Wallace Beery in cel al unui director de companie fanfaron si concupiscent si pe Lionel Barrymore (personajul negativ din It’s a Wonderful Life) in cel al unui suferind in faza terminala care vreo s-o faca lata in stil mare inainte sa vina dumneaei sa-l ia.  Nume mai putin familiare celor care nu au o pasiune pentru epoca incipienta a Hollywood-ului, dar care merita redescoperite, chiar si numai pentru prestatiile de aici.

De partea feminina regasim doua nume grele: Greta Garbo, melancolica, dar si exuberanta in rolul unei balerine capricioase, si Joan Crawford, cu poate cea mai inchegata partitura din tot filmul – o tanara stenografa, care isi suplimenteaza serviciile oferite patronilor mai generosi, dar care tanjeste si dupa afectiune adevarata. A fost o placere sa le vad pe aceste doua dive in perioda lor de tinerete, in special pe Greta Garbo, care s-a impus in posteritate cu figura glaciala de mai tarziu.

Desi sunt destule momente cand varsta filmului Grand Hotel se vede mai ceva ca ridurile frontale ale premierului Tudose, sunt si unele cand caracterul surprinzator sau subtil al scenariului sau dinamismul montajului si al unghiurilor de filmare suspenda timpul si, dovedind ca magia celei de-a saptea arte s-a nascut odata mijloacele tehnice ale acesteia.

A vedea Grand Hotel e ca a interactiona cu un bebelus: nu iti spune prea multe, dar te incanta.

 

 

 

 

 

Lasa un comentariu.