De maine iesim in strada!

Nu, nu este un apel de a iesi la proteste, desi actuala guvernare este cea mai mizerabila dintre toate guvernarile mizerabile care s-au perindat la conducerea acestei tari si ne da motive cu fiecare zi ce trece.

Dimpotriva, este un indemn pasnic, sa mergem sa ne afundam in noianul de activitati care vor avea loc in cadrul proiectului Street Delivery Craiova pe Strada Popa Sapca, intre Galeria de Arta si Colegiul National „Carol I”, pe 7, 8 si 9 septembrie 2018.

Cand spun „noian” nu exagerez cu nimic, chiar acum stau si ma uit la programul intregului eveniment si habar nu am la ce activitati sa particip.

Sigur ma bag la un tur ghidat al cladirilor de patrimoniu de pe Calea Unirii, dar fir-ar.

Si piesele de teatru imi fac cu ochiul.

Instalatia aia interactiva de arhitctura ma face foarte curios.

Aveti programul mai jos, ca sa imi intelegeti dilemele decizionale.

Ne vedem in strada!

 

Cerul grecilor

Citeam undeva, candva ca propensiunea grecilor spre filosofie si explorarea isi are originea in cerul de o claritate de safir sub care se nasc, traiesc si mor. Desi am invatat sa ma feresc de asemenea simplificarii ale cauzalitatii in istorie, imaginile de mai jos, precum si cele care vor urma, imi dovedesc cat de tentanta este aceasta teorie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ultima noapte de huzur, intaia noapte de privatiuni

E frumos ca in Anul Centenarului sa ne aplecam mai abitir asupra istoriei nationale, insa este imperios necesar sa studiem in detaliu Primul Razboi Mondial, printre ale carui urmari s-a numarat si Actul de la 1 decembrie 2018.

Cartea lui Ethel Greening Pantazzi, Romania in lumini si umbre (1909 – 1919) a picat la tanc, nu numai prin faptul ca acopera exact aceasta perioada, dar si pentru ca ne ofera o voce si o perspectiva exterioara; canadianca maritata cu un roman si stabilita in Vechiul Regat, autoarea era formata intr-o societate suficient de diferita, incat sa remarce specificul spatiului carpato-danubian cu incantarea si candoarea pe care am avea-o acum vizitand un trib de bosimani.

Prima parte a cartii, cea in care lucrurile merg bine, dezvaluie o Romanie bipolara, in care clasele instarite o duc bine si sunt racordate la toate practicile vremii, in timp ce, in mediul rural, exista multa mizerie si lipsa de educatie, a carei lipsa este deplansa chiar de cea care le asterne pe hartie. Apetitul pentru superstitie si grija de ce „o sa spuna lumea” sunt alte doua trasaturi care atrag atentia prin faptul ca au dainuit, metamorfozate, pana in zilele noastre.

Viata era un deliciu in Romania antebelica, daca erai de neam un pic de vaza, si de aceea va previn sa aveti in minte acest filtru, cand va lasati cuprinsi de regrete fata de o epoca glorioasa apusa.

De asemenea, aceeasi instabilitate a memoriei pe care am regasit-o si la Ion Ghica se manifesta si la Ethel Greening Pantazzi; multe detalii sunt corectate prin note de subsol, iar asta ar trebui sa readuca aminte ca un singur om, oricat de bine intentionat ar fi, nu este un martor irefutabil al unei perioade istorice, pe care o putem recompune veridic numai confruntand cat mai multe (si variate) marturii.

Cea de-a doua parte a cartii este mai intensa si mai personala, deoarece autoarea a trait intregul spectru de privatiuni si pericole care au insotit infrangerile militare, retragerea in Moldova si apoi refugierea la Odessa. Bucata petrecuta in Rusia in se prabusea tarismul si incolteau germenii regimului sovietic e o interesanta completare la extraordinara fresca a haosului descris de Boris Pasternak in Doctor Jivago.

Cu vigoarea-i memorialistica si luciditatea in observatie, Ethel Greening Pantazzi isi aduce contributia la curatirea oglinzii pe care trebuie sa o punem in fata istoriei romanilor.

Reflexia rezultata nu e intotdeauna frumoasa sau urata, insa este a noastra si avem obligatia sa o privim in fata.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o istorisire a perioadei pe care o sarbatorim, printr-o lentila din afara.

O veste buna, foarte buna

In demersurile pe care le-am intreprins pentru a-mi asigura bunatatile teatrale din care ma voi infrupta in stagiunea ce sta sa inceapa, am aflat de la prietenii de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova o stire care mi-a umplut psihicul de bucuria asteptarii:

11plus1 independent/contemporan se intoarce!

Cu o nou meniu, bineinteles, care arata de te lingi pe neuroni de pofta, tot in doua feluri, teatru si dans, dupa cum urmeaza:

TEATRU

O femeie singura de Dario Fo si Franca, regia: Daniel Grigore-Simion (Teatrul de Arta, Bucuresti);

Poveste din Transilvania de George Stefan, regia: Andi Gherghe (Studio Act, Oradea);

Noi nu, niciodata de Alexandru Caras, Radu Dogaru, Olivia Grecea, Petro Ionesco, Paula Rotar si Cosmin Stanila (Reactor de creatie si experiment, Cluj-Napoca);

Eat me de Alexandra Felseghi, regia: Adina Lazar (Create.Act.Enjoy, Cluj-Napoca);

Fapte vitejesti de Ruxandra Coman, Paul Dunca, Selma Dragos, Smaranda Gabudeanu, Cristian Lilienfeld si Razvan Rotaru (Asociatia PETEC, Centrul National al Dansului, Bucuresti).

DANS CONTEMPORAN

Calatorie catre mine insumi, coregrafia: Cosmin Manolescu (Fundatia Gabriela Tudor si DeVir/ CAPa – Centro de Artes Performativas do Algarve, Portugalia);

Heterocromia de Oana Muresan si Catalin Mardale, coregrafia: Oana Muresan (Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca);

Inside My Side, concept si coregrafie Alina Radu (Bucuresti);

Fragile. Handle with Care, concept si coregrafie: Marina Gavriciuc (Bucuresti);

De fapt_, coregrafia: Simona Dabija (Bucuresti)

Nu toti sunt eroi, coregrafia: Cristina Lilienfeld si Samranda Gabudeanu (Asociatia PETEC si Colectiv A, Bucuresti).

Ca tot am facut analogii de mancare, in incheiere il parafrazez pe un mare gurmand, Mircea Dinescu, care declara ca arta de orice fel este un refugiu in fata vremurilor pe care le traim.

Uitandu-ma la lista de mai sus, sunt convins ca nu o sa fiu bine protejat, ba nu, blindat de-a dreptul in fata meschinariilor vietii contemporane.

Desavarsirea unei tragedii

Acum nu mult timp am avut privilegiul sa vad o punere in scena a Antigonei lui Sofocle in cadrul Festivalului International al Tinerilor Regizori de la Craiova si am constatat (din nou) cata universalitate si perenitate a trairilor umane au suprins aceste creatii dramaturgice pe care le numim impropriu antice.

Aceasta senzatie de extatica uimire s-a reactivat la Ilektra, versiunea cinematografica a tragediei lui Euripide, dirijata de un specialist caruia operele vechii Elade i-au fost foarte dragi – Mihalis Kakogiannis.

Electra este un personaj aparte al tragediei antice, pentru ca o regasim la fiecare dintre cei trei mari autori ai perioadei, iar mentalitatile epocii si personalitatea fiecarui scriitor se pot releva din fiecare ipostaza a sa.

Cea de fata, a lui Euripide, o infatiseaza si ca manifest proto-socialist: Electra este maritata cu un taran sarac, dar cu suflet, mare, si, pe langa neostoita sete de razbunare, observam cum descopera si viata de dincolo de zidurile palatului, a oamenilor dintotdeauna, cu truda si comuniunea lor.

In sprijinul acestei idei se observa si o dihotomie stilistica: personajele regale – Electra, Clitemnestra, Egist, Oreste – sunt imbracati teatral si opulent, insa celelalte, precum femeile care compun corul, au un aer atemporal; parca le-am mai vazut in Zorba the Greek sau alte filme si pun ramasag ca se mai pot descoperi in colturi ascunde ale zonelor mai putin turistice ale Greciei.

Aceasta subtila diferenta devine vizibila dupa ce trece socul pe care filmul il declanseaza inca de la inceput. Muzica lui Mikis Theodorakis, montajul si, mai ales, imaginile compuse cu o magica osmoza intre migala si naturalete sunt coplesitoare si, chiar dupa ce te obisnuiesti cu ele, nu inceteaza sa fascineze.

Estetica elaborata de Mihalis Kakogiannis nu stirbeste, insa, cu nimic substanta piesei, care isi urmeaza cursul si dezvaluie acele conflicte morale care ii asigura nemurirea. Intepretarile sunt cele care subjuga vizualul si il fac sa functioneze in acest sens.

In rolul Electrei, Irene Papas este insasi esenta tragismului, asa cum il explica Edith Hamilton in extraordinara carte The Greek Way. Silueta dominanta si interactiunile cu grupul de femei care compun corul realizeaza o superba sinteza intre arta teatrala, asa cum era ea inteleasa in amfiteatre precum cel de la Epidaur, si libertatile pe care le ofera mai tanara arta a cinematografiei.

Desi nu apare decat in doua secvente ale filmului, Aleka Katselli in rolul Clitemnestrei reuseste sa valorifice pe deplin acest ambivalent personaj: odioasa ucigasa a propriului sot si mama indurerata, care n-a uitat cum i-a fost rapita o alta fiica, Ifigenia. Infruntarea dintre cele doua figuri feminine e aidoma a unor doua stihii care se intalnesc si cutremura cerul si pamantul deopotriva.

Mai putin impresionanti sunt Giannis Fertis si Fivos Razi, care ii interpreteaza pe Oreste, respectiv Egist, insa si ei beneficiaza de o confruntare memorabila, compusa cu un veritabil suspans hitchcockian.

Ilektra este sortita a ne demonstra cat de importantele sunt marile opere, mai ales cand intra pe mana unor alti mari artisti.

 

Cea dintai ciocnire a civilizatiilor

Cand te uiti de variate recifuri de corali, esti fascinat de coloritul superb si formele care depasesc chiar si imaginatia cea mai fecunda de artist. Insa, ferite de ochii acelora care fac scufundari doar de agrement, au loc lupte acerbe intre coralii vecini, inclestari nemiloase, din care unul dintre organisme piere.

Acelsi lucru se intampla si in cazul civilizatiilor: nu exista coexistenta pasnica, ci doar forme mai usoare sau mai severe de conflict. William Golding n-a fost primul care s-a aplecat asupra acestei eterne lupte, insa a fost printre putinii care au avut curajul de a se aventura pe taramul uneia dintre inclestarile originare.

Ce s-a intamplat cu Omul de Neanderthal? A fost eliminat de pe fata pamantului in urma contactelor cu Homo Sapiens? Sau a fost asimilat si ii vedem gena manifestandu-se pe ici, pe colo, mai ales la aceia foarte roscati?

Stiinta inca nu s-a pronuntat, iar scriitorul britanic a exploatat aceasta terra incognita din zorii istoriei omenirii, plasmuind o naratiune inchegata si tulburatoare in Mostenitorii.

Protagonistii acestui roman sunt membrii unei familii extinse de neanderthalieni, care isi urmeaza migratia anuala din pesterile de iarna catre tinuturile mai manoase din munti. Daca ai putintica idee despre cum aratau si se comportau oamenii preistorici, n-ai cum sa nu fi impresionat de migala pe care Golding o pune in descrierea manifestarilor lor, nu numai exterioare, fizice, dar si interioare. Aici se vede scriitorul mare, care reuseste sa redea un filtru cognitiv in faza embrionara, dar suficient de coerent pentru cititor.

Efortul paleoantropologic al lui William Golding este intregit de suspansul care insoteste contactele dintre populatia neanderthaliana si gruparea de Homo Sapiens care le da viata peste cap. Prin lentila groazei fata de necunoscut, dar si a fascinatiei fata de nou, pe care o traiesc protagonistii, scriitorul propune si o imagine compacta, narativa, a societatilor primitive ale celor care ne sunt stramosi, cu spaimele, agresivitatea, cautarea de solutii tehnologice si trairile religioase pe care le intrezarim din putinele marturii ajunse pana la noi.

Ce a ramas neschimbat in natura umana e ceva ce fiecare cititor al romanului Mostenitorii trebuie sa decida singur.

Eu am concluziile mele, insa nu vreau sa va influentez, asa ca doar va recomand sa insotiti lectura acestei carti grandioase, in ciuda dimensiunilor reduse, cu vizionarea filmului La guerre du feu al lui Jean-Jacques Annaud.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o incursiune literara intr-o lume fata de care si istoricii au rezerve.

Tuse romanesti la Hollywood (Bella Italia)

Marturisesc ca la toate celelalte filme ale lui Jean Negulescu pe care le-am vazut mi-am lasat garda exigentei un pic jos si, dintr-un subiectivism pe care mi-l asum, am cautat ce-i mai bun in ele, fara a ocoli, bineinteles, betesugurile.

Three Coins in the Fountain mi-a facut facilitat aceasta atitudine pentru ca se distinge in filmografia regizorului de origine romana drept una dintre cele mai agreabile pelicule pe care le-a realizat.

Actiunea (cu multa ingaduinta ii putem spune asa) urmareste avatarurile a trei americance de varste diferite in Italia, toate avand acelasi obiectiv: maritisul.

Fiecare dintre ele are un potential consort, insa dinamica relatiei cu aceasta difera de la caz la caz, de aici si senzatia de divertisment inegal pe care o resimti de-a lungul filmului.

Cea dintre Jean Peters si Rossano Brazzi este cea mai schematica, dar proiecteaza o perspectiva interesanta a mentalitatilor de acum jumatate de secol.

Cea dintre Maggie McNamara si fermecatorul Louis Jourdan (acceptabil ca print italian, desi este francez) e simpatica si ofera o imagine nesperata din culisele strategiei pe care o femeie o utilizeaza cand vor sa prinda in mreje un barbat.

Cea dintre Dorothy McGuire (Gentleman’s Agreement) si Clifton Webb (Titanic, Laura), desi sufera la capitolul plauzibil din cauza lipsei de compatibilitate a interpretilor, beneficiaza, paradoxal, de cele mai consistente mostre de arta actoriceasca. Clifton Webb, in special, beneficiaza de un numar bunicel de replici care ii pun in valoare superba pedanterie.

Cele trei idile cunosc momente de cumpana, insa se solutioneaza atat de abrupt, incat mai sa cred ca scenaristul a fost concediat in timpul filmarilor, iar restul povestii a fost scris de peruchier.

Nu conteaza prea mult, insa, pentru ca, pe tot parcursul sau, Three Coins in the Fountain ne rasfata cu mirobolante imagini din Italia, filmate cu o tehnica inedita in epoca, numita Cinemascope, si care mi-a relevat, inca o data, ce minunat dar al naturii si istoriei este aceasta tara.

Roma beneficiaza de partea leului, nelipsind locuri celebre precum Colosseum-ul, Piazza din Spagna sau Fontana di Trevi, insa ne putem delecta si cu niste cadre magnifice din Venetia, precum si cateva imagini din peisajul rural italian, cu acea convivialitate specific latina, care ii incanta pe straini si cand vin in tara noastra.

Deliciul vizual pe care ni-l faciliteaza Jean Negulescu n-a ramas nerasplatit: Three Coins in the Fountain a castigat Oscarul pentru Cea mai buna imagine color, surclasand la aceasta categorie adversari de marca, precum Rear Window al lui Alfred Hitchcock sau Seven Brides for Seven Brothers al lui Stanley Donen. Banuiesc ca imaginile de o frumusete ravasitoare au contribuit si la nominalizarea peliculei (ceea ce a fost un pic peste meritele ei, sa recunoastem) la categoria Cel mai bun film, a doua distinctie de acel fel primita de vreo creatie a craioveanului hollywoodian, dupa Johnny Belinda.

Melodia cu titlu eponim a lui Frank Sinatra, la randu-i oscarizata, intregeste magia facila, dar necesara, pe care o degaja acest film, care ne aminteste ceva ce si multi dintre voi stiti:

Italia este cea mai frumoasa tara din lume.

Tuse romanesti la Hollywood

Tuse romanesti la Hollywood (Inceputul)

Tuse romanesti la Hollywood (Lacrimile)

Tuse romanesti la Hollywood (Speaker for the Dead)

Tuse romanesti la Hollywood (Musical-ul)

Non-fictiuni pe care le-am citit (26)

Printre evenimente diverse s-au strecurat si trei lecturi de non-fictiune, asa ca iata-le:

Mind Performance Hacks – o culegere de ponturi, trucuri si strategii pentru a avea o activitatea intelectuala mai buna, variind de la foarte tehnice (in special cele de memorie si de matematica) la unele mai generale, care vizeaza starea de bine a organismului, in general. Autorul Ron Hale-Evans face o treaba buna in a le explica, dar exagereaza putin cand vine vorba sa le prezinte beneficiile. Pentru ca e imposibil, cu toate manevrele mnemotehnice rulate, sa retii toate ideile din aceasta carte, e evident ca e una care merita consultata periodic.

Homo Deus – am multe de obiectat impotriva acestei noi carti-senzatie a lui Yuval Noah Harari: in primul rand, cel putin o treime din continut (prima parte) se regaseste si in Sapiens, asa ca n-am putut scapa de senzatia ca autorul a vizat si niste castiguri mai facile, catalizate de succesul editorial initial; in al doilea rand, termenul „istorie” din subtitlul „A Brief History of Tomorrow” este periculos de eronat, deoarece proiecteaza ideea ca speculatiile (nu sunt nimic altceva) ale lui Noah Harari se vor intampla intocmai, ca si cum ar fi izvorate de vreo sibila; nu in ultimul rand, pesimismul omniprezent al autorului este contrazis de insasi evolutia omenirii de pana acum. Veti intreba, fireste, daca exista si ceva demn de lauda in Homo Deus. Raspunsul este da, pentru ca nu pot sa nu apreciez efortul sau de a aduce impreuna istorie, economie, psihologie si tehnologie; acesta este umanistul secolului al XXI-lea, acela care poate opera cu termeni si concepte din stiinte si arii cat mai diverse. O carte de citit cu scepicismul activ.

Why We Sleep – ma aflu intr-o mare dilema: cum sa fac sa laud aceasta carte atat de tare, insa credibil, incat sa va conving si pe voi sa o cititi? Nu ati avea decat de castigat, chiar daca in acest moment credeti ca a lectura cateva sute de pagini despre ceva atat de banal precum somnul este o pierdere de vreme. Autorul Matthew Walker este un veritabil om de stiinta, iar lucrarea sa abunda in descrieri de experimente solide si ilustrative, insa este si un om cu o misiune, aceea de a restaura somnul ca un dar pretios pe care ni l-a oferit natura pentru a invata, a ne vindeca si a trai cat mai bine. Idei utile sau macar demne de supuse reflectie se pot extrage cu duiumul din aceasta carte, iata cateva dintre ele, extrase aleatoriu: diferenta dintre sase ore de somn si sapte e mai mare decat o arata aritmetica; cafeaua e la fel de nasoala precum amfetaminele; lumina LED e ecologica, dar e daunatoare. In incheiere, nu pot sa nu reiau simpatica observatie a lui Matthew Walker: daca va apuca somnul citind Why We Sleep, nu e o ofensa adusa autorului, ci un compliment.

Non-fictiuni pe care le-am citit

Non-fictiuni pe care le-am citit (2)

Non-fictiuni pe care le-am citit (3)

Non-fictiuni pe care le-am citit (4)

Non-fictiuni pe care le-am citit (5)

Non-fictiuni pe care le-am citit (6)

Non-fictiuni pe care le-am citit (7)

Non-fictiuni pe care le-am citit (8)

Non-fictiune pe care le-am citit (9)

Non-fictiuni pe care le-am citit (10)

Non-fictiuni pe care le-am citit (11)

Non-fictiuni pe care le-am citit (12)

Non-fictiuni pe care le-am citit (13)

Non-fictiuni pe care le-am citit (14)

Non-fictiuni pe care le-am citit (15)

Non-fictiuni pe care le-am citit (16)

Non-fictiuni pe care le-am citit (17)

Non-fictiuni pe care le-am citit (18)

Non-fictiuni pe care le-am citit (19)

Non-fictiuni pe care le-am citit (20)

Non-fictiuni pe care le-am citit (21)

Non-fictiuni pe care le-am citit (22)

Non-fictiuni pe care le-am citit (23)

Non-fictiuni pe care le-am citit (24)

Non-fictiuni pe care le-am citit (25)

Delicatese la Divan Film Festival 2018

Ca sa mai risipim din gustul de fiere lasat de marsavia savarsita de agitatori si jandarmerie in Piata Victoriei, sa ne aducem aminte ca nu mai e mult si va incepe o noua editia a Divan Film Festival.

Ca si in alti ani, si aceasta aduce in Craiova si in Portul Cultural Cetate filme cu „ADN balcanic”, in 2018 sub deviza „Balcanii viseaza”.

Ce am remarcat uitandu-ma pe programul festivalului din 2018 este ca varietatea tematica este simtitor sporita.

De pilda, avem un SF sarbesc, intitulat Ederlezi Rising (regia Lazar Bodroza, 2018) care se anunta a fi un hibrid intre Solaris si Blade Runner; ramane de vazut daca se va ridica la inaltimea acestor doua mari puncte de referinta, dar curios m-a facut, incat e primul pe lista.

Tot aluzia la un nume greu m-a atras si catre A Balkan Noir (regia Drazen Kuljanin, 2017), care isi revendica influentele narative de la grandiosul Sin City.

Alte doua filme se anunta a fi cel putin interesante, avand in comun faptul ca sunt coproductii si ca, desi regiile le-au apartinut unor cineasti balcanici, depasesc spatiul european si proiecteaza povesti in tinuturi indepartate, dar de-a pururea fascinante: Aga (regia Milko Lavarov, 2018) ne poarta prin tundra siberiana, iar Land of Gods (regia Goran Paskaljevic, 2016) ne conduce pe versantii Muntilor Himalaya.

Divan Film Festival va avea loc in perioada 24 – 26 august in Craiova (Cinema Inspire si Teatrul de Vara din Parcul Romanescu) si in perioada 27 august – 1 septembrie in Portul Cultural Cetate.

Istoria din ochii nostri

N-are rost sa imi pierd suflul cuvintelor intr-o introducere mestesugita, asa ca va spun ex abrupto:

Culorile si viata lor secreta de Kassia St Clair este o carte minunata!

Volumul, pe care l-am primit prin bunavointa celor de la libmag.ro, m-a condus printr-un univers cromatic mai vast decat mi l-as fi putut imagina vreodata.

Dupa o introducere elocventa in procesul fizic si anatomic de producere si perceptie a culorii, cortina se deschide asupra coloritului istoriei, descompus de la alb la negru.

Fiecare nuanta, oricat de obscura mie (si credeti-ma, numarul acestora a depasit vreo doua treimi din continutul cartii) beneficiaza de o mica biografie, care imbina anecdota istorica si detaliile chimice sau artistice cu indemanarea unui pictor care isi pregateste o culoare omogena din ingrediente diametral opuse.

Din toata lectura am extras o concluzie suprinzatoare: goana dupa culori si dupa ce simbolizau acestea a ghidat subtil, daca nu decisiv, cursul omenirii. Un exemplu aparent nesemnificativ este industria cultivarii sofranului dintr-un oras englezesc, care a influentat inclusiv decizii regale referitoare la soarta acestuia.

Inteligenta editorului a facut ca fiecare pagina dedicata vreunei culori sa fie imbogatita cu o banda laterala infatisand-o chiar pe aceasta; astfel, nu numai ca vizualul intregeste partea intelectuala, dar apropiind paginile alocate, se pot observa finele diferente nuante apropiate.

Pentru mine, barbat fiind si inzestrat, conform conceptiei populare, cu o viziune limitata asupra culorilor, aceasta a fost o educatie nepretuita.

Cu riscul de a parea nesuferit retrosexualilor din jurul meu, cand va avea loc o dezbatere de ordin cromatic, nu o ezit sa arunc si eu in discutie niste rosso corsa, galben de Neapole sau roz Mountbatten.

Presimt un succes social fulminant in randul sexului opus.