Pasiunea face un salt

La început, Reacţie Urbană, proiectul celor de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova mi s-a părut doar o ingenioasă metodă de promovare şi o şansă pentru cetăţenii cu un dram de curaj să iasă puţin din rutina cotidiană.

De la ediţie la ediţie, însă, spectacolele au evoluat în complexitate, culminând cu aceasta, intitulată De ce plec/De ce rămân?, a cărei premieră a avut loc în ianuarie 2019 şi a înregistrat un aşa succes, încât mai beneficiază de două reprezentaţii, una sâmbătă, 23 martie 2019, de la 14:00 şi de la 14:30, şi duminică, 24 martie, de la 20:00 şi de la 20:30.

De data aceasta, Reacţie Urbană nu se desfăşoară într-o singură sală, ci este un spectacol-instalaţie, un traseu pe care spectatorii îl urmează pentru descoperirea posibilelor răspunsuri și motive ale întrebării. La fiecare 4 minute, un grup de 4 persoane intră într-o galerie cu 12 spații în care exponatele sunt vii.

Pe pagina evenimentului aveţi distribuţia completă şi explicaţiile fiecărui moment, dar eu am evitat să o citesc, ba chiar să o privesc, tocmai pentru că ideea îmi place atât de mult, încât vreau să o augmentez cu adaosul descoperirii la faţa locului.

Pentru ca noblesse oblige, vă menţionez, totuşi, că acest concept şi coordonarea lui îi aparţin lui Vlad Drăgulescu, iar din echipa sa fac parte asistentele de regie: Irina Gabriela Lungoci, Alexandra Ștefania Iordache și asistenta de scenografie Anda Gavrilă. Imaginile au fost surprinse de fotografii proiectului, Cătălin Corneanu și Theofil Mihai Olteanu, iar veștile au fost răspândite de asistentul PR&Media, Gabriela Elisabeta Popescu.

Revelaţia pe care o veţi avea va fi, fără doar şi poate, să descoperiţi persoane de vârste, profesii, mentalităţi şi alte cele diferite, dar transfigurate de simplul fapt că au avut curaj să păşească pragul teatrului şi să îşi transceandă condiţia.

În final, mă minunez că am ajuns să redau cu satisfacţie un detaliu foarte mercantil: pentru acest spectacol Reacţie Urbană este necesar să cumpăraţi bilet (le găsiţi pe www.ebilet.tncms.ro sau la Agenţia Teatrală şi costă 11 lei, aşa că orice obiecţie indică o genă de Hagi Tudose), iar eu vă sfătuiesc să va grăbiţi, nu sunt doar rudele care vor să vină, ci şi o sumedenie de entuziasmaţi, ca mine.

Fotografiile ii aparţin lui Cătălin Corneanu.

1 Comentarii

Lasa un comentariu.