Pe unde mai stam in Bucuresti

Am atatia prieteni care pleaca sa locuiasca si sa munceasca in Bucuresti, incat deja m-am obisnuit sa le aplic un chestionar standard: de ce te duci acolo? Pentru ca nu pot face nimic sa ii impiedic sa se duca departe de mine (e decizia lor si e importanta), macar sa le compar raspunsurile, sa imi fac o imagine clara a motivelor care stau in spatele exodului spre capitala.

Unii pleaca de plictiseala („N-ai, domne’, ce sa faci sa te distrezi in urbea asta amarata!”). Altii, ca sa scape de acasa (a se citi parintii cicalitori). Multi nu reusesc sa isi faca un rost aici si mizeaza pe plenitudinea de oferte din Bucuresti (aceasta categorie a mutatilor in Bucuresti se subimparte in norocosi si ghinionisti – parca sa zic ca a doua subcategorie e mai numeroasa, dar n-am date suficiente).

Exista ceva ce ii uneste pe toti acestia care pleaca in capitala tarii: provocarea de a gasi un loc unde sa stea, un acoperis deasupra capului (deopotriva confortabil si ieftin, daca se poate). Distantele intre obiectivele vizate de fiecare (Bamboo, Universitate, loc de munca de A1) sunt mai mari decat cele obisnuite intr-un orasel de provincie, asa ca pozitionarea e vitala.

Un amic mi-a solicitat chiar sa ii gasesc unde anume in Rahova gasesti cele mai mici chirii. La intrebarea mea foarte legitima de ce nu-si cauta singur, ca doar e deja in Bucuresti de vreo luna, mi-a raspuns: Tu esti bun cu Internetul, stii sa triezi informatia. Om sunt si nimic din ce este omeneste nu mi-este strain, inclusiv vulnerabilitatea la magulire, asa ca am purces in cautari. Dupa nu foarte mult timp, i-am gasit o selectie de apartamente cu 2 camere Rahova.

Cateodata succesul e doar inceputul unor noi avataruri. Recomandat fiind de primul, am fost solicitat de un alt amic sa ii gasesc surse de finantare proiecte imobiliare. Noblesse oblige, asa ca m-am angajat si in aceasta campanie de cercetare cu aceeasi daruire asezonata cu blesteme printre dinti. A fost o sarcina mai delicata, dar o strafulgerare de inspiratie (ca doar nu mi-o fi iesit degeaba faima ca sunt bun cu netu’ ) m-a condus pe un fir util: 3 camere in Vitanul Vechi, la 45 000 de Euro – Ce apartamente de 3 si 4 camere poti cumpara cu 50 000 de Euro, la executare silita.

Am rezolvat-o si pe-asta, iar acum astept cu inima stransa sa ma mai solicite vreun alt amic plecat in bejenie prin Bucuresti.

2 Comments

Dă-i un răspuns lui Olga Sultan Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.