Perseverenta pana la moarte

Gabriel-Garcia-Marquez__Dragostea-in-vremea-holerei-130Le-am cerut prietenilor de la Libris Dragostea in vremea holerei pentru ca, la un moment dat, am citit afirmatia tulburatoare a unui om cu simt de raspundere, nu imi aduc aminte cine, dar era cunoscut, oricum, care sustinea ca acest roman este adevarata capodopera a lui Gabriel Garcia Marquez.

Grava afirmatie, care trebuie sprijinita de argumente, pe care, insa, nu mi le mai aduceam aminte, asa ca am procedat la a mi le prezenta sau demonta singur, utilizand cea mai sigura metoda: cititul cartii ca atare.

Un lucru care se remarca din start e ca in acest roman Marquez nu mai uzeaza de diluviile sale narative, cele din Un veac de singuratate sau Toamna Patriarhului, cele care ne buimacesc la inceput, dar pe care sfarsim prin a le indragi si savura ca pe un serbet. Dragostea in vremea holerei patrunde si ea in ungherele mentale ale celor trei personaje centrale, dar o face in stil mai clasic si ne da timp sa rasuflam intre fraze.

Triunghiul amoros care constituie subiectul cartii este format dintr-un doctor cultivat, cu simt civic si cu mici scapari de comportament, un functionar fara prea mult sex-appeal, dar inimos si femeia care de care se inamoreaza amandoi. Ea are o logodna de la distanta cu al doilea, dar ajunge sa il ia de barbat pe primul, spre disperarea fostului, care ii jura dragoste vesnica si face din concupiscenta un veritabil stil de viata.

Un lucru inedit la Marquez in acest roman este modul cum isi compune naratiunea. Un veac de singuratate, in ciuda densitatii sale, are o curgere liniara, cu toate trimiterile la trecut si la defunctii membri ai familiei Buendia, pe care nu-i tin minte decat cititorii cu gust pentru scheme scrise. Dragostea in vremea holerei debuteaza ca un thriller, cu moartea unuia dintre protagonisti si declaratia reinnoita de dragoste a celuilalt catre va dati voi seama cine.

Dupa aceasta, columbianul incepe sa se joace cu mintea noastra, ducand povestea inapoi in timp, spre copilaria celor care sunt implicati in ea si facandu-ne sa ne intrebam permanent: crezi c-o va…? Pe parcurs, perceptia asupra fiecaruia dintre personaje variaza: doctorul Urbino pare cand plin de abnegatie, cand porc de barbat, Fermina e cand agasanta prin incapatanare, cand victima unui mariaj decis pe fuga, ca sa nu mai vorbim de Florentino Ariza, care e cand cavalerul prin excelenta, devotat fara scapare domnitei inimii sale, cand un mega porc de barbat, care arde tot ce-i iese in cale. Galeria amorurilor sale e simpatica, dar nu-i prima, nici ultima din literatura mapamondului, asa ca nu ma pot declara extaziat de ea, cum am auzit pe cineva.

Limbajul lui Marquez nu mai debordeaza de metafore, dar e precis in a reda stari de spirit si a infuza naratiunea cu reflectii asupra batranetii, asupra evolutiei unui mariaj si a altora chestiuni de interes general. O bucata de vreme, afirmatia care m-a starnit spre aceasta lectura parea fundamentata, dar a torpilat-o finalul cartii, care este, sa ma ierte Marquez si legiunile sale de fani, siropos. Nu siropos in sens absolut, ci in contradictie cu tonul general al romanului, care nu cade in sentimentalism, nici nu se prabuseste in pesimism, penduland intre cele doua, asa cum se intampla lucrurile si in sufletul unui om obisnuit.

Ca sa facem bilantul, Dragostea in vremea holerei nu-i vreun magnum opus, dar este un argument solid pentru pozitia lui Gabriel Garcia Marquez drept unul dintre cei mari ai secolului care a trecut si, probabil, ai secolului care de-abia a inceput.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca mi-a oferit ocazia sa-mi lamureasc una dintre multele dileme existentiale pe care le am.

2 Comentarii

  1. Nu neg ca atinge o coarda sensibila, a unui romantism accentuat, la care ne mai place sa mai visam…dar adevarata capodopera nu o poate numi decat cineva care nu a mai citit nimic de la Marquez si face cunostiinta pentru prima data cu realismul lui magic si cu mirosul ala de Tropice, de America Latina misterioasa si sensibila. Lumea cartii nu este atat de greoaie cum e in ‘Un veac de singuratate”, dar nici nu iti ramane impregnata pe suflet, cu puterea cu care o face familia Buendia. Cand am citit „A trai pentru a-ti povesti viata” am inteles de unde venea povestea din „Dragoste in vremea holerei” si mi-a placut tare sa vad cum povestea adevarata ( romantica intr-un fel de inceput de secol XX) a fost trecuta prin genialitatea lui Marquez si s-a transformat intr-o carte buna.

    Reply
  2. eu cred cu tărie că e cel mai bun roman al lui, dacă l-aș compara cu un veac…
    felul cum literaturizează viața lui ariza, anii lui de așteptare (livrescă), și felul fușerit și artificial de a-și îndeplini, dragostea. până la urmă un om fericit. e ca un fel de don quijote care vede în băbăciunea pe care-o-mbrățișează fata iubită.
    și-apoi, e un personaj. de obicei, personajele, deși tot așteaptă, ratează țelul (vz pe cel din deșertul tătarilor)

    Reply

Lasa un comentariu.