Pretendenţi la Oscar în 2020 – Knives Out

Dintre toate categoriile de la un sezon de Oscar, cea a scenariului original merită explorată în detaliu, pentru că acolo se pot descoperi veritabile giuvaieruri de inteligenţă, umor sau profunzime, uneori atât de bine realizate, că lasa în umbră producţiile mai galonate.

Aşa am avut parte de tulburătoarea metamorfoză a lui Ethan Hawke în First Reformed sau idila aparent absurdă a lui Ryan Gosling cu o păpuşă în Lars and the Real Girl.

Anul acesta revelaţia a venit de la Knives Out, o poveste construită după toate canoanele cinematografiei de suspans, pe care reuşeşte însă şi să le ia în răspăr. O abordare similară cu a scenariului rival din Once Upon a Time …in Hollywood, însă fără pedanteria pe care Tarantino pur şi simplu nu poate să şi-o reprime uneori.

Făptaşul acestui divertisment criminalicesco-investigativ este Rian Johnson, condeier şi dirijor, care poate să îşi dea frâu liber acelor apucături metatextual-ironice pe care le-am simţit şi în Star Wars: Episode VIII – The Last Jedi şi care i-au supărat pe mulţi fani habotnici, probabil odraslele celor care mai demult voiau să îl vadă pe Jar Jar Binks tras în ţeapă. Ce oameni!

Un scriitor faimos de literatură poliţistă este găsit mort în conacul său, după o petrecere cu toţi membrii familiei, iar ancheta ce încearcă să desluşească iţele unei sinucideri prea dubioase să fie luată în serios beneficiază de aportul unui detectiv cu voce guturală şi manierisme apăsate şi se concentrează pe infirmiera victimei, o imigrantă care vomită când trebuie să mintă.

Am un principiu şi nu mă abat cu niciun chip de la el: dacă desfăşurarea acţiunii şi răsturnările de situaţie sunt esenţiale pentru plăcerea pricinuită privitorului, mă feresc a le mai pomeni.

Vă spun doar că de-acolo, din Raiul scriitorilor care au servit nobila cauză a fezandării materiei cenuşii a omenirii, Agatha Christie ar fi încântată.

Dacă echilibristica din jurul tramei narative nu vă convinge, poate o face distribuţia: Christopher Plummer (l-am pus primul în semn de respect), Ana de Armas (un fel de Scarlett Johansson în devenire), Daniel Craig, Jamie Lee Curtis, Don Johnson, Toni Collette, Chris Evans, Michael Shannon.

Nume mari, care se înfig cu poftă în scenariul lugubru şi hilar al lui Rian Johnson, fără a se sinchisi de lipsa de glorie pe care o au de întruchipat.

Asta se vede cel mai bine la Daniel Craig, care aici face actorie cât în toate ipostazele de dabăl-ou-sevăn la un loc, sau la arătosul Chris Evans, care e mai interesant ca bamboogiu de bani gata, decât ca eroicul Captain America.

Dacă aveţi atenţie distributivă, Rian Johnson ne mai serveşte pe parcursul filmului şi tot felul de glumiţe deştepte şi iconoclaste, cum ar fi cea despre romanul lui Thomas Pynchon sau aranjamentul de cuţite din camera unde au loc depoziţiile suspecţilor, care par astfel a fi aşezaţi pe tronul din urzeala atât de cunoscută.

Şi, surpriză, aspectul politico-stângist, ingredient vital pentru Oscaruri, e prezent şi aici, dar reuşeşte performanţa de a nu fi supărător.

Cum? Nu vă spun, chestiune de principiu.

Oricum, cine ştie să facă un film care e şi serios, şi neserios în acelaşi timp are credit deschis la mine oricând.

Rian Johnson, hai cu recidiva!

Once Upon a Time in… Hollywood

Joker

The Irishman

Parasite

Marriage Story

The Two Popes

Bombshell

Ford v Ferrari

Jojo Rabbit

1917

Klaus

Little Women

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.