Rămas bun lui Irrfan Khan

Acum puțin timp ne-a părăsit, prea devreme, mult prea devreme, Irrfan Khan, pitoresc actor indian, care și-a făcut simțită prezența scenică în câteva filme mari.

Probabil vi-l amintiți din Slumdog Millionaire sau Life of Pi sau Inferno, unde figura și timbrul vocal îl făceau să iasă în evidență, chiar și când rolul era unul episodic.

Pentru a-i aduce un omagiu, am ales să vă vorbesc despre pelicula care l-a făcut cunoscut în afara Bollywood-ului și în care avem ocazia de a-l urmări ca protagonist.

The Warrior este povestea unui războinic care îl slujește fără remușcări pe lordul nemilos al unei regiuni dintr-o Indie cu alură vedică.

Când are de ucis, ucide.

Totul până la un moment dat, când vălul de cruzime indiferentă îi cade de pe ochi și pornește într-o călătorie de mântuire și autocunoaștere, care îl poartă peste magnificele peisajele ale Munților Himalaya. Pe drum i se alătură alte personaje, fiecare cu secretele și revelațiile sale, în timp ce stăpânul trădat (menționez numele actorului care îl joacă, pentru că reușește să îl facă odios rău de tot – Anupam Shyam) trimite pe urmele lor un contingent format dintre foștii săi camarazi, în special aceia care îi purtau pică.

Filmul regizat de Asif Kapadia e departe de a fi lipsit de beteșuguri. După un început intens psihologic și realizat în stilul grandioaselor producții ale unui David Lean sau Ridley Scott, narațiunea șovăie între pelerinaj și acțiune furibundă și se împleticește în amândouă.

Nici stilistica decorurilor sau costumelor nu e prea coerentă. În contrast cu aerul arhaic al primei jumătăți, finalul ni-l înfățișează pe protagonist în rândul unei populații care pare mai degrabă desprinsă din perioada contemporană.

Impactul acestor stângăcii știrbește din impactul emoțional la care râvnește The Warrior, însă două calități rezistă oricărei critici.

Unele imagini sunt magnifice și, într-adevăr, te predispun la acea stare de meditație și spiritualitate pe care o asociem îndeobște cu India istorică (folosesc acest termen pentru a include astfel și Pakistanul, despărțit de surata sa mai mare doar de recente și artificiale granițe și de adversități geopolitice).

Apoi, este Irrfan Khan însuși. Transformarea sa de la asupritor al celor năpăstuiți la apărător al lor ar fi avut nevoie de mai mult timp de ecran și de un scenariu mai închegat. Chiar și așa, reacțiile sale suferă o subtilă transformare, astfel încât acel om pe care îl vedem la început este fundamental diferit de cel de la final.

Într-unul dintre cele mai frumoase jocuri pe calculator din toate timpurile, The Planescape Torment, există o interogație pe care filosofia universală încă nu a soluționat-o definitiv:

What can change the nature of a man?

În felu-i modest, The Warrior îndrăznește să răspundă la această întrebare.

Life of Pi are multe scene sublime, dar cea care mi-a rămas cel mai adânc în suflet îl are în prim-plan chiar pe acest actor și această replică:

I suppose in the end, the whole of life becomes an act of letting go, but what always hurts the most is not taking a moment to say goodbye.

Așa că vă propun să ne acordăm câteva clipe și să ne luăm rămas bun de la Irrfan Khan și să îi mulțumim pentru visele pe care ne-a ajutat să le trăim.

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.