Râvnită şi prigonită de toţi

După savuroasa biografie a Ierusalimului a lui Simon Sebag Montefiore, subiectul ţinuturilor în care se găseşte şi al incredibilei lor poveşti milenare merita extins.

Iar această prelungire s-a materializat în cel mai adecvat mod în albumul O Istorie ilustrată a Ţării Sfinte de Peter Walker.

De la naraţiunea detaliată şi ireverenţioasă a lui Montefiore, trecem în cu totul alt registru stilistic. Autorul se străduieşte să păstreze o atitudine neutră faţă de evoluţii istorice cu potenţial de controversă explozivă şi nu ocoleşte niciun episod al epopeii locurilor în care se înregistrează convergenţa unor trei mari religii ale lumii.

Cred că cvasi-ariditatea explicaţiilor sale (altminteri informative şi fără cusur în structură) are şi alt scop decât acela de a nu stârni reacţii din partea unora sau altora – să ne lase suficientă atenţie pentru a ne concentra asupra imaginilor care însoţesc cu generozitate textul.

De o calitate excepţională, parcurgerea lor este o aventură intelectuală în sine. Chiar acum am deschis albumul la întâmplare şi mi s-a oferit panorama aeriană a Ierusalimului în prezent, dar cu accentuarea zonei Muntelui Templului, precum şi a cartierelor musulman, creştin şi evreiesc în epoca stăpânirii otomane (care o fi fost cum o fi fost, dar a reprezentat cea mai lungă perioadă de pace pe care a cunoscut-o această regiune).

Finalul cărţii oferă o interogaţie pe care nu pot decât să o redau aici:

Privind spre Ţara Sfântă – cu toate contrastele ei fierbinţi – nu putem decât să ne întrebăm:

Ce final va avea, oare, această poveste milenară?

P.S. Mulţumesc celor de la librăria online Libris pentru o excursie în condiţii de siguranţă într-o zonă bogată în istorie, dar şi în conflicte.

Lasa un comentariu.