Rivali in viata, aliati in posteritate

Vineri seara, pe 15 martie 2019, sala de conferinte a unui hotel de soi din Craiova era ticsita de oamenii veniti sa ii vada si ii asculte pe reprezentatii unei formatiuni politice noi.

Undeva mai in deal, sala de concerte a Filarmonicii din Craiova mai avea locuri disponibile, desi spectacolul de aici a avut mai multe de oferit, in ciuda discursurilor inchegate ideatic si coerente gramatical ale viitorilor oameni politici.

Marturisesc, motivul principal pentru care doar am aruncat o privire la dezbaterea aceea, pentru ca apoi sa ma reped la concert, a fost prezenta numelui lui Antonio Salieri in programul acestuia din urma.

Nu trebuie sa fii mare expert in muzica (iar eu, unul, nu sunt) sa stii ca acesta a fost marele rival al lui Mozart, daca nu din cultura generala, atunci din capodopera lui Milos Forman, Amadeus.

Este interesant ca duelul celor doi compozitori s-a trasferat si in competitia de la Oscarurile din acel an dintre F. Murray Abraham si Tom Hulce si, culmea ironiei, i-a dat castig de cauza interpretului lui Salieri.

Posteritatea, insa, l-a rasfatat pe Mozart, iar rivalul sau beneficiaza de notorietatea deloc glorioasa a unei anti-personalitati.

Intuiam cumva ca acea capodopera cinematografica a contribuit la aceasta eticheta nasoala, asa ca eram curios sa ascult pe viu ceva de Antonio Salieri.

Alegerea Concertului in Do major pentru flaut si oboi a fost ilustrativa pentru judecata la care a fost supus de istorie: o arie cuminte, placuta, care te destinde, dar pe care cu greu ti-o poti imagina generic de emisiuni sau coloana sonora de film.

Asta nu inseamna ca aceasta bucata muzicala n-a fost agreabila. Dimpotriva, insufletita de prezenta solistilor Catalin Opritoiu, al carui aer jovial mi-era cunoscut de la un alt minunat concert din cadrul Festivalului Craiova Muzicala, si al Cristinei Ordean, a carei prezenta pe covorul rosu de la Oscaruri ar face sa crape de invidie pe orice diva de la Hollywood, muzica lui Salieri s-a dovedit a fi un minunat preambul pentru ce a urmat.

Poate ca Salieri si Mozart au fost rivali in timpul vietii, insa muzica si timpul atenueaza chiar si cele mai acerbe animozitati.

Partea de concert care i-a apartinut compozitorului italian a fost flancata in program de doua creatii ale lui Ludwig van Beethoven: Uvertura Egmont, op. 84 si Simfonia nr. 7 in La major, op. 92.

Daca prima a fost din seria deja traditionalelor sesiuni de incalzire muzicala pe care le propun cei de la Filarmonica din Craiova, cea de-a doua a demonstrat cu varf si indesat cine este Beethoven si de ce este in stare.

Sub bagheta de o energie retinuta a dirijorului Bastien Stil si a interpretarilor mega-energice ale muzicienilor din Craiova, s-a napustit asupra-mi o creatie care m-a luat de guler si a dat cu mine de toti peretii. Ce-i drept, au mai fost momente cand m-a lasat jos, m-a mangaiat duios, dar asta n-a fost decat o pacaleala, pentru ca zbuciumul se relua rapid.

Sa iesi de la un concert cu senzatia ca ai fost batut si sa-ti mai si placa, asta inseamna muzica mare.

Lasa un comentariu.