Cap de cal alb
Imi plac foarte mult portretele si nu credeam ca o sa ajung vreodata sa consider pictura unui animal pe acelasi plan cu ele.
Cu toata acestea, tabloul lui Theodore Gericault te obliga sa il contempli si sa ii gasesti sensuri aidoma unuia in care apare un om, desi infatiseaza o creatura din lumea celor care nu cuvanta. Mai mult decat atat, nici nu avem un cal in toate splendoarea corpului sau, ci doar capul, realizat insa in asa fel, incat ne preseaza sa reevaluam ce credem ca ar fi mai frumos la acest animal.
Dragostea pentru cai a lui Gericault, care a mai pictat si foarte multe portrete omenesti (de soldati sau de monomani), se vede in modul aparte in care l-a pictat pe acesta. I-a acordat foarte multa atentie, a realizat detaliile precis si le-a dat un aer de mister, dar nu l-a personificat in mod vadit, ci ne-a lasat pe noi, privitorii, sa ii trasam valentele simbolice. Eu, unul, vad tristete, noblete si devotament.
Daca ati fost vreodata calare, fara vreun fel de harnasament, incat sa simtiti corpul calului palpitand si urmandu-va comenzile, daca l-ati linistit batandu-l usor pe gat sau daca v-ati apropiat fruntea de a lui si i-ati simtit rasuflarea, atunci veti intelege de ce m-a atras aceasta pictura.
Mă întreb dacă l-a pictat din memorie sau a observat căluţul. Şi dacă l-a privit, cum de stătea aşa de liniştit? 🙂
Cred ca a stat mult timp in preajma calutului, dar banuiesc ca tabloul in sine a fost pictat in intimitatea unui atelier :).
Mai bine ii facea o poza… cred ca iesea mai bine.
Asa grait-a omul secolului XXI, indragostit de tehnologie :).
Calul tot cal ramane….
Se vede treaba ca n-ai simtit niciodata apropierea aia pe care am evocat-o eu mai sus :P.
Ultimul paragraf spune totul.. Caishorilor, feriti-va de Iuly!!!!!!!!!!!
:)))))))))))))))))))))))))