Divizibilitate nedefinita
Dintre suprarealisti, Yves Tanguy ma atrage intr-un mod special. Tablourile lui aduc cumva cu alte lui Dali, dar figurile acelea moi nu sunt aduse in prim plan si nici nu au menirea sa socheze. Nu dintr-o data, cel putin.
Cu cat stai si privesti o pictura a lui Yves Tanguy, cu atat ai impresia ca formele umede care o compun incep sa palpite si sa-si schimbe forma, precum organismele de la baza regnului animal. Esti convins ca ai parasit demult lumea umana si te afli intr-o alta, pe care nu o poti intelege, pe care poti doar sa o observi si sa speri ca nu iti va detecta prezenta.
O alta trasatura care il diferentiaza pe Yves Tanguy fata de Dali este rolul pe care il joaca fundalul, foarte des sugerand o imensitate care te face sa te intrebi ce ascunde, ce alte entitati molatice o mai populeaza.
Cand am citit excelenta povestire fantastica din a doua jumatate a secolului al XIX-lea a lui J.H. Rosny Ainé, Xipehuzii, poate prima plasmuire a luptei duse de omenire impotriva unei alte rase ostile, idee exploatata pana la satietate in zilele noastre, am avut tot timpul in minte imaginile formelor lui Tanguy.
