Sa privim pictura! (LXXVI)

Autoportret, fumand

Autoportret, fumand

Nu sunt fumator si nici nu am fost vreodata, deci nu am cum sa laud trasul de tutun in piept in vreun fel. Am prieteni fumatori, care se bucura de toleranta mea maxima, dar m-as bucura sa-i vad lasandu-se.

Cu toate acestea, in aceasta pictura a expresionistului Otto Dix fumatul este cool, mai mult decat cool, este magic, pare a fi o prelungire fabuloasa a fiintei. Nu m-am apucat de fumat vazandu-l, dar cred ca mi-ar fi parut rau ca acest viciu nu s-ar fi inventat.

Fumul gros si patrunzator de tigara se aliaza cu figura super-masculina a artistului, care n-a fost nici in viata reala prea departe de aceasta atitudine gen „Mars, ma!”, pentru a da nastere unui autoportret remarcabil, cate atinge intensitatea celor ale lui Van Gogh si care, ca si acelea, se desprinde usor de chingile biografiei si devine o opera de sine statatoare.

Probabil ca si restul culorilor si detaliilor din jur au o semnificatie, dar pe mine m-a impresionat in primul rand tusa aceea alba, care sta dovada ca marile corporatii tabaciste sunt ticsite de ignoranti intr-ale artei, pentru ca altfel, pana acum, as fi vazut imaginea asta pe toate cartusele de la contrabandisti.

 

6 Comments

Dă-i un răspuns lui Iulian Fira Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.