Sa privim pictura! (XXXVIII)

Macelarie (Bou jupuit)

Unii pictori mari si-au plamadit opera oarecum detasati de propria viata. Dar incep sa cred ca aceia care sunt considerati maestri si-au dobandit acest supranume punandu-si farame de suflet pe panza.

Astfel cred despre Van Gogh si tot asa am ajuns sa cred despre Rembrandt. Pictura de mai sus e din ultima parte a vietii lui, cand, dupa scandalul provocat de Rondul de noapte, olandezul s-a zbatut in saracie si deznadejde, dar a continuat sa faca ceea ce stia si ii placea: sa picteze. S-a pictat pe sine atunci cand notabilitatile nu i-au mai comandat portrete, a bantuit prin macelarii si alte medii dubioase, atunci cand cele ale potentatilor i-au fost refuzate.

Ce impresioneaza si provoaca un fior in Macelarie (Bou jupuit) este lumina nepamanteana pe care care o degaja carcasa partial descarnata a animalului transat, in contrast cu restul mohorat al tabloului. Nu e insa lumina datatoare de viata si speranta, ci una livida, cadaverica, ce induce sentimentul atotputerniciei si inevitabilitatii mortii. Ce altceva ar fi putut sa simta un om care a avut si a pierdut aproape totul?

Mai putin acel ceva pe care astazi il numim pur si simplu Rembrandt.

Lasa un comentariu.