(500) Days of Summer e un film care mi-a lasat o impresie ambigua. Bun nu il pot numi, pentru ca au fost momente cand m-am plictisit si altele cand am ridicat dintr-o spranceana, dar nici nasol nu ii pot spune pentru ca a avut momente consistente sau hilare si interpretari excelente.
Intr-o agentie de publicitate care se ocupa cu realizarea de felicitari, unui scriitoras fara prea mult tupeu ii cade cu tronc o colega de la secretariat, cu reputatie de ciudata si inaccesibila. Desi ajung impreuna si petrec clipe placute, ea nu isi dezminte faima si la un moment dat i se taie. Din acel moment incepe calvarul lui.
Scenariul e si nu e subtil, amintind in momentele nasoale de The Wackness si in cele inspirate de creatiile lui Woody Allen, si e suportabil mai ales multumita jocului actorilor, Joseph Gordon-Levitt (laudabila metamorfoza prostituatului din Mysterious Skin intr-un tip sensibil si prostut pe alocuri) si Zooey Deschanel (care intruchipeaza o asa descumpanitoare reprezentanta a sexului ei, incat nici o feminista nu ar putea fraterniza cu ea, cu atat mai putin un misogin ca mine). Pe langa cei doi protagonisti, se mai remarca si alte cateva personaje secundare, printre care sora lui, aproape la fel de bestiala ca a mea.
Realizatorii (500) Days of Summer au dovedit o induiosatoare preocupare pentru cei care obisnuiesc sa se implice emotional in vizionarea povestilor de dragoste si care ar fi trecut prin stari contradictorii, combinatie nociva pentru sanatatea mintala a oricui, asa ca au tocat filmul in bucatele si le-au amestecat in stil quentintarantinoian, rezultand un amestec omogen de scene idilice, suferinde sau izbavitoare.
