Shakespeare 2016 – Macbeth

by S. Levshin 1

Dintre toate spectacolele de la aceasta editie a Festivalului Shakespeare, Macbeth al rusilor din Sankt Petersburg chiar necesita o cunoastere prealabila a piesei.

Altfel, demersul artistic regizat de Luk Perceval, sublim in esenta lui, ar parea lipsit de noima; simteam in jurul meu dorinta ardenta a unora de a parasi sala la primul prilej, care nu s-a ivit, din fericire, pentru ca piesa a fost jucata intr-un singur act, iar scarile salii de teatru erau ticsite de curiosi sau pasionati.

Mizanscena mininala, dar eficienta si-a vadit sensul treptat, iar cand l-am patruns, am simtit o stima deosebita fata de inteligenta regizorala, resfranta oarecum si asupra mea, ca unul care a inteles-o. De fiecare data cand aveau loc discutii intime, tainice, actorii se gaseau in primul dintre spatiile de delimitate de barile atarnate deasupra scenei. Cand aveau loc interactiuni la nivel social (banchetul, de exemplu), acesteau se mutau in al doilea spatiu compus astfel. Iar al treilea dintre acestea era spatiul metafizic, al mortii si puterilor supranaturale, in care se retrageau cei care cadeau victima ambitiei lui Macbeth; tot aici protagonistul solicita prevestirile vrajitoarelor.

Am testat si rastestat aceasta descoperire si mi s-a confirmat cu fiecare scena care s-a scurs.

by S. Levshin 6

In rolul principal, un Macbeth mai rotofei decat eram obisnuit (poate ca sunt prea influentat de versiunile cinematografice ale lui Orson Welles si Roman Polanski), dar care s-a evidentiat prin forta formidabila de a reda dezumanizarea personajului si cotele paroxistice ale scelerarii pe care le atinge spre final.

Scena de debut, in care Lady Macbeth isi ispiteste sotul sa comita crima si sa preia puterea a fost socanta si magnifica si, cumva, a stabilit tonul intregii creatii teatrale – stilat, stilizat si fara menajamente.

Parca pentru prima data mi s-a luat un val de pe ochi si mi-am dat seama cat de nasol a fost Macbeth, desi, pun ramasag ca, daca il intrebati pe orice cititor de Shakespeare, Othello li se pare mai malefic.

Sursa imagini: www.shakespeare.tncms.ro.

 

 

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.