Similitudini suedeze

Am terminat de curand un scurt, dar nici pe departe usor, roman al lui Par Lagerkvist, Moartea lui Ahasverus, si m-am trezit facand o multime de paralele cu o alta opera de marca, A saptea pecete, regizat de Ingmar Bergman.

Ambele au teme profunde, atat de profunde ca niste recitiri/revizionari sunt mai mult decat indicate: credinta, cautarea, pierderea si regasirea ei, sensul existentei umane. Si cartea si filmul folosesc fundalul istoric al Evului Mediu, o perioada imbibata de superstitii si temeri escatologice, dar pe care le prelucreaza si le transforma in reflectii ale omului dintotdeauna.

Amandoua creatiile sunt un pic paradoxale: autorii evita pe cat pot briz-brizurile stilistice, dar cu toate acestea, devin foarte vizuale. Prin cateva randuri, Lagerkvist schiteaza sugestiv imaginea unor pelerini dormind claie peste gramada, iar cat despre pelicula lui Ingmar Bergam, daca vrei sa alegi o scena memorabila, o poti face la intamplare.

Mediile in care se desfasoare dramele existentiale ale romanului, respectiv filmului, sunt mizerabile, purulente si insalubre, dar maiestria celor doi creatori sta in a ocoli aceste aspecte si a scoate in fata goliciunea sufleteasca si tulburarile interioare, care dor mai mult decat cele mai acute suferinte fizice.

Si Moartea lui Ahasverus si A saptea pecete prezinta diverse nivele de interpretare. Poti sa citesti/privesti, sa te minunezi si sa te gandesti sau, cunoscand diversele simboluri medievale, sa te minunezi si mai tare de cata expresivitate au avut cei doi in a le prelucra si integra operelor lor.

Ahasverus se refera la mitul evreului ratacitor, care, pentru vina de a-L fi batjocorit pe Iisus pe drumul Golgotei, a fost osandit sa bantuie pe pamant pana la Judecata de Apoi; mentalul colectiv din perioade Marii Ciume care a devastat Europa in secolul al XIV-lea este excelent redat de Bergman (scena flagelantilor ramane, in opinia mea, una dintre cele mai tulburatoare pe care le-a dat nastere cinematografia), iar „dansul mortii” (motiv recurent in folclorul medieval) din finalul filmului a devenit una dintre acele imagini copiate si pastisate copios de-a lungul timpului.

Insa, cel mai important lucru pe care il au in comun A saptea pecete si Moartea lui Ahasverus este ca amandoua sunt creatii de o valoare incontestabila.

2 Comments

  1. Citatul asta din carte m-a facut sa ma intreb daca personajul principal era ateu sau agnostic: „Dincolo de dumnezei, dincolo de tot ce falsifica si ce face mai vulgara aceasta lume de sfintenie, dincolo de toate minciunile si inselaciunile, toate divinitatile si toate esecurile imaginatiei umane, trebuie sa fie ceva coplesitor care nu ne este accesibil. Care, prin incapacitatea noastra de a-l surpinde, demonstreaza cat de inaccesibil este. Dincolo de harababura sacra, trebuie sa existe ceva sfant. Dumnezeu nu inseamna nimic pentru mine. Intr-adevar, el este ceva ce urasc, deoarece ma inseala chiar in privinta acestui lucru si il ascunde de mine. Deoarece, in credinta lui ca tanjim dupa el, ne ascunde ceea ce ne dorim. Nu ne lasa sa ne apropiem. Da, Dumnezeu este cel care ne tine departe de divinitate. Ne impiedica sa ne potolim setea chiar de la izvor. Nu ingenunchez in fata lui Dumnezeu-nu, si nu o voi face niciodata”. Tu ce zici?

    Reply
  2. Mi se pare confesiunea unui om care ar vrea din rasputeri sa fie ateu, dar nu poate, nu poate sa nu aiba o credinta, dar il roade ca lumea exterioara nu corespunde in intregime celei pe care si-a construit-o in interior.

    Reply

Dă-i un răspuns lui Jovi Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.