Soare, vin si natura la Avincis

Acum o saptamana, prin bunavointa guvernului, care a mai dat o zi libera, si a celor de la Avincis, am trait o experienta campeneasca imbelsugata si reconfortanta.

Sositi pe domeniul Dobrusa cand soarele mangaia perpendicular pamantul, am fost intampinati cu un pahar de vin racoros (cum altfel?), iar privirea-mi curioasa a fost nevoita sa descrie un cerc pentru a cuprinde intregul peisaj, pe care l-am explorat in trei feluri.

Organizat, condusi de catre personalul documentat si amabil al domeniului, care ne-a oferit explicatii ample, dar accesibile, despre procesul tehnologic al obtinerii vinului, cu mici detalii care m-au convins a nu stiu cata oara, ca, daca vrem sa extindem aria semantica a cuvantului „arta”, oenologia e printre primele care isi face loc in cadrul ei. Tot cu aceasta ocazie, am aflat si cateva detalii de ordin arhitectonic, asupra carora voi reveni mai jos, pentru ca m-au incantat si mi-au dat speranta.

Alaturi de colegii de breasla blogger-istica m-am implicat activ intr-un amplu proiect fotografic, cu accente umoristice, si care a presupus mult contact cu solul.

De unul singur, m-am aventurat pe parcelele viticole (rog gazdele de la Avincis sa nu se alarmeze, am urmat doar carari inofensive) si m-am lasat invaluit de o liniste imaculata in unele momente, intrerupta din loc in loc de bazaiturile unor bondari hiperactivi.

Pe colina inverzita se remarca doua cladiri, diferite structural, fiecare intregind aparte farmecul domeniului. Conacul Dobrusa a fost restaurat cu grija si este intretinut cu migala, iar stilul neo-brancovenesc face o legatura indivizibila cu un trecut in care nu era pretuit doar functionalul, ci si esteticul.

De cealalta parte, crama propriu-zisa dovedeste o asa intelepciune a viziunii arhecturale, cum rar mi-a mai fost dat sa vad pe meleagurile mioritice, fiind conceputa in asa fel, incat sa se integreze reliefului si sa nu fie ca o excrescenta nenaturala, ci ca o prelungire a dealului pe care se gaseste. Iar pantele inverzite de pe cele doua parti sunt sursa de idei nastrusnice, fotografice, dar nu numai.

Si, pentru a da Cezarului ce-i al Cezarului, nu pot sa nu povestesc si despre vinul care m-a cucerit si alaturi de care m-am intors acasa: Domnul de Roua in Rosu. Sub acest nume pitoresc in sine se ascunde un cupaj de Cabernet Sauvignon (50%), Merlot (35%) si pretentiosul Pinot Noir (15%), care, spre deosebire de efectul pe care alte vinuri rosii l-au avut asupra cavitatii mele bucale, acesta n-a mai zabovit acele cateva secunde pentru a se face simtit, ci a actionat instantaneu cu un buchet incantator.

Multumesc colegului de la Comentarii barboase pentru imagini.

 

 

Lasa un comentariu.