Nu pot sa ma abtin sa incep articolul despre mult discutatul Eu cand vreau sa fluier, fluier, dandu-va o stire de ultima ora, care pe mine m-a distrat mai mult decat filmul in sine: Papan Chiliban, unul dintre actorii secundari (nu stiu care, nu m-am lamurit inca, poate ma ajutati voi) a fost arestat de curand pentru furt.
HA HA HA HA HA HA HA HA HA HA HA!!!!!!!!!!!!
Mai buna reclama pentru premiata pelicula romaneasca nici ca se putea. Am tinut sa va impartasesc informatia asta pentru ca acest Papan este o parte a singurului aspect care mi-a placut la Eu cand vreau sa fluier, fluier – dubiosenia absolut naturala a detinutilor intre care isi face veacul personajul principal, interpretat de George Pistereanu, care se da de ceasul mortii sa o impiedice pe ma-sa, cam bagaboanta, sa-l ia pe fra-su in Italia, socotind ca il va distruge, asa cum l-a distrus si pe el in trecut.
Despre prestatia lui actoriceasca nu ma incumet sa dau un verdict, pentru ca au fost momente cand mi s-a parut reusita si altele cand era limitata la a clipi enervant de des din ochi. Oricum, partenerii lui de celula si de ecran cu paloarea lor infractionala au facut toti banii.
Per total insa, filmul mi-a lasat o impresie neplacuta, deoarece l-am receptat ca fiind produsul a doua tendinte cinematografice romanesti care deja au inceput sa ma irite.
Prima este caracterul mizerabil al existentei. Viata in puscarie, alaturi de figuri precum sus-numitul Papan, nu are cum sa fie un deliciu, dar, daca mai adaugam la asta si sechele din copilarie plus frustrari, rezulta o combinatie cam grea la stomac, mai ales pe criza asta.
A doua chestiune enervanta e mai tehnica – se refera la cadrele acelea infernal de lungi infatisand oameni care nu fac nimic, dar chiar nimic. Exact ca in Politist, adjectiv, numai ca, acolo, corvoada de a-l privi pe Dragos Bucur mancand sau fumand era rasplatita apoi cu niste dialoguri de tot hazul. In cazul de fata, canci umor sau prea firav pentru gustul meu.
Pentru cei care intentioneaza sa imi sara la beregata pentru ca mi-am permis sa ma iau de inca o reusita a guvernului Boc in lupta cu recesiunea economica:
Eu cand vreau sa critic, critic! 😛
asta cu „caracterul mizerabil al existentei” ma deranjeaza si pe mine la filmele romanesti.
Nu par sa inteleaga ca filmele trebuie sa te mai si scoata din atmosfera cotidiana, nu sa ti-o aminteasca mereu.
Si sa nu zici, mai Iulian, nimic de „coloana sonora”, mai?
Olga, habar n-am ce te-a distrat pe tine la „coloana sonora”. Daca se refera la nivelul ei de subcultura, atunci e slabuta, pentru ca, pentru mine, reperul este o melodie necunoscuta celor mai multi, intitulata „Fetele producatoare” si interpretata de Mihai si Liliana (nu ca as sti cine sunt cei doi :P)
Papan cred că e Ursu din film, personaj despre care regizorul a afirmat că e foarte talentat. El era în pușcărie când s-a turnat filmul, dar o fi fost eliberat între timp și se pare că nu i-a plăcut pe afară.
Cred si eu; cum sa te desparti de mediul care te-a consacrat ca artist? ::::)))))))))))))))
Multumesc pentru lamurire, Bianca :).
bun!
Dragos, caracterul profund laconic al comentariului tau ma indeamna inevitabil sa te intreb: bun ce? :))