The Wackness, film pare-se independent, avea un imens potential sa fie o catastrofa, judecand dupa cum incepe, dar a reusit sa se salveze spre final, cand a evitat o supradoza de sentimentalism, fara a lipsi insa factorul motivational-imbarbator.
Un pustan introvertit (Josh Peck) isi castiga existenta vanzand marijuana ca si cum ar fi omul cu inghetata, se imprieteneste cu psihologul sau (Ben Kingsley), caruia ii este si furnizor, se indragosteste de fata vitrega a acestuia si se confrunta cu falimentul familiei sale.
Mi s-a parut un pic trist ca un actor care l-a interpretat grandios pe Gandhi sa ajunga sa se scalambaie asa cum face Kingsley in rolul sau de adult cu criza de personalitate, dar macar am avut consolarea ca nu m-a plictist vreun ageamiu in cautare de glorie. Mult mai tanarul tau partener de ecran face o treaba destul de buna in rolul adolescentului cu frustrari si probleme, nu sunt sigur ca datorita talentului sau faptului ca asa e, dar, oricum, suficient cat sa imprime nota generala a filmului: adica o mare, mare, colosala lehamite.
Parerea mea despre filmul asta e impartita: pe de o parte, nu-i contest o oarecare veridicitate, dar pe de alta spun raspicat: decat sa mai vad The Wackness inca o data, mai degraba privesc un horror.
Pregatesc un horror? 😀