Am tot explorat ce inseamna povesti ale romanilor in acest An al Centenarului, dar mai degraba diacronic, asa ca mi-a trecut prin cap sa o fac si sincronic.
Adica, mai putin pedant spus, sa vad cum o mai duc compatriotii in zilele noastre, de mare inaltare sau de mare restriste, dupa cum le vede fiecare, iar cartea Acasa, pe drum (4 ani teleleu) a Elenei Stancu si a lui Cosmin Bumbut (primita prin bunavointa celor de la libmag.ro) este una dintre cele mai bune alegeri care se pot face in aceasta privinta.
Cei doi jurnalisti si povestitori (unul in scris, celalalt prin mijloace vizuale) au facut un pas monumental – si-au parasit slujbele si s-au mutat intr-o rulota, care le este masina, casa si birou si care i-a purtat prin colturi mioritice nestiute, dar si pe alte meleaguri.
Volumul, editat in conditii excelente, e o veritabila experienta intelectuala, iar eu am descoperit ca metoda de a o maximiza este o lectura de tip sandwich:
Prima data parcurgi fotografiile de o calitate exceptionala ale lui Cosmin Bumbut, variate si impresionante, fie prin caracterul artistic, fie prin ineditul crampeiului de viata pe care il surprind.
Aici fac o paranteza: nu mica mi-a fost surpriza si starea de bine cand am vazut o imagine cu Serban Damboviceanu, unul dintre proprietarii cramei Corcova, pe care am avut ocazia sa il cunosc la o degustare si care m-a impresionat prin aceleasi calitati pe care i le-au surprins si autorii.
Apoi te afunzi in povestile scrise de Elena Stancu (olteanca de-a mea, din Craiova), care alterneaza reportajele sociale cu paginile de calatorie. Daca fragmentele de hoinareala in scopuri recreative sunt mai placute si nu sunt cu nimic mai prejos de cartile din domeniu pe care le-am recenzat de-a lungul timpului, cele in care cei doi exploratori se afunda in mizeria si deznadejdea unor parti de Romanie sunt cutremuratoare, desi exista in fiecare minuscule raze de umanitate.
Dupa ce ai dat si ultima pagina cu slove te intorci la fotografiile lui Cosmin Bumbut, pe care le vei vedea altfel, mai bogate in semnificatii, mai vesele sau mai triste.
Coperta inferioara a cartii prezinta un citat entuziast al lui Mircea Cartarescu. Banuiesc ca face bine la promovare, insa mie mi-a facut impresia unei exaltari de scriitor sadea, asa ma simt dator sa imi exprim propria parere fata de demersul global al celor doi ratacitori.
Alegerea lor este una extrema, asa ca eu unul nu ma pot lansa in ieremiade la adresa materialismului semenilor si sa indemn pe oricine a le urma exemplul. Mai e nevoie si de oameni care stau la birou, dorm la caldurica si stiu in fiecare seara care le sunt coordonatele GPS.
Insa le multumesc Elenei Stancu si lui Cosmin Bumbut pentru ne-au aratat ca exista si o alta cale.
A sti ca poti alege sa traiesti si altfel este expresia libertatii de care avem nevoie.
P.S. De cand a aparut aceasta carte si pana cand mi-a cazut mie in mana a trecut un pic de timp, iar cei doi peregrini au acumulat alte si alte povesti, pe care le puteti vedea pe teleleu.eu.