Ingeri si demoni

Inainte sa vad The Dark Knight, l-as fi descris in multe feluri: continuarea unui film naspa (pentru mine) – Batman Begins, filmul care m-a frapat prin faptul ca, timp de cateva zile a stat pe locul I in topul IMDB, exemplu de film la publicitatea caruia a contribuit un eveniment tragic.

Dupa ce l-am vazut, nu pot sa il descriu decat ca pe un imn inchinat iubirii fata de aproape, fata de cel de langa tine care iti greseste, te raneste sau habar nu are ce faci pentru el. Nu este un imn in versuri sau strofe, este un imn modern, compus din imagini, replici si actiuni. The Dark Knight are un scenariu pur si simplu frumos, poate cel mai frumos de la Citizen Kane incoace. Nu sunt numai eu cel care a simtit astfel: de la compozitorul Hans Zimmer la Gary Oldman, Aaron Eckhart, Morgan Freeman, Michael Caine sau Christian Bale, toti cei implicati in realizare au dat ce au avut mai bun pentru ca acest film sa se ridice la nivelul pe care il merita.

Iubirea este atat de puternica in The Dark Knight, tocmai pentru ca are de infruntat raul absolut. Doar nu credeati ca l-am uitat pe Heath Ledger? Nici nu il voi putea uita vreodata, pentru ca personajul sau, The Joker, aduna atata inteligenta, ura si dementa la un loc, incat numai efortul ca un actor sa interpreteze asa ceva mi se pare infricosator. Heath Ledger a indraznit sa se ridice pe culmile genialitatii si a platit scump pentru asta.

Pentru mine, The Dark Knight este Divina Comedie a zilelor noastre:

Mai mult sa spun nu-s vrednic prin cuvinte

Caci vrerii Sale potrivind pe-a mele,

Asemeni rotii ma-mpingea-nainte

Iubirea ce roteste roti si stele.