Dificilul drum spre singuratate

Partea enervanta si atractiva la fratii Arkadi si Boris Strugatki este ca te arunca in mijlocul unui univers pe care numai ei stiu cum l-au imaginat si te lasa pe tine, cititor, sa te descurci cu intregirea puzzle-ului din care ei iti dau numai o parte.

In Valurile linistesc vantul avem un puzzle chiar dificil. Cartea incepe brusc, cu motivatia unei persoane de vaza, dupa cate pare, care argumenteaza de ce a hotarat sa descrie evenimentele si propria perspectiva asupra Marii Revelatii. Negru la inima sa fii si tot n-ai putea sa nu recunosti ca tertipul de a arunca o astfel de formulare in debutul unui roman este stralucit si garanteaza mentinerea curiozitatii celui care il parcurge la un nivel inalt pe tot cuprinsul lui.

Fratii autori nu se marginesc insa la asta; cartea este structurata sub forma unor documentele oficiale, provenite din diverse surse (rapoarte, inregistrari, studii), reprezentand piese de puzzle neregulate, care nu se imbina de la sine si pe care cititorul trebuie sa le adjusteze si sa le prelucreze mental, pentru a-i oferi ceva raspunsuri.

Naratorul se dezvaluie ca fiind seful unei institutii care are drept obiect de activitate Evenimentele Exceptionale, adica toate manifestarile iesite din comun ale indivizilor umani, si are un colaborator mai morocanos care sustine ca o rasa extraterestra pe care o numeste Pelerini monitorizeaza omenirea, pentru a identifica specimene speciale si a le indruma spre un alt stadiu al dezvoltarii. Peisajul tehnologic este foarte vag schitat, dar lasa impresia ca se refera la o perioada in care oamenii au cucerit spatiul cosmic, au colonizat alte planete si chiar si-au extins abilitatile psihice.

Avalansa de denumiri si imagini futuriste este insa doar un mijloc pentru Arkadi si Boris Strugatki de a potenta drama profund umana care se contureaza in subtext. Cu greu, dar sigur, intelegem ca acel salt minunat al oamenilor care isi depasesc conditia este si un blestem, care ii separa de familie, dragoste si societate.

Valurile linistesc vantul este un puzzle dificil, dar care, odata intregit, dezvaluie un mesaj simplu, trist si plin de intelepciune, pe care il regasim chiar in subtitlul sau: Esti altfel decat ceilalti? Esti mereu singur.

Cele doua fete ale alienarii

Mult timp n-am inteles de ce americanii considera De veghe in lanul de secara asa un reper al culturii si identitatii lor. Dupa ce am citit Bullet park de John Cheever, am deslusit raspunsul – pentru ca asa e.

Tipul inadaptat, care nu isi mai gaseste locul pe lumea asta e si subiectul acestui roman, numai ca autorul ia acea personalitate alienata, superb creionata de J.D. Salinger si ii da doua forme, antagonice, dar complementare.

Una este o familie de orasel de provincie, indestructibil ancorata in viata sociala, ai carei membri traverseaza diverse crize de personalitate, cu o concentrare suplimentara asupra tatalui.

A doua ipostaza este cea a unui tip crescut fara familie, care hoinareste lumea in lung si in lat, iar, daca va incumetati sa il categorisiti ca fiind dus cu pluta, nu va inselati prea mult, pentru ca, atunci cand ajunge in oraselul care da si numele cartii, se hotaraste sa il crucifice pe fiul familiei de mai sus, ca sa trezeasca omenirea din marasmul in care s-a scufundat.

John Cheever a fost la un moment dat supranumit „Cehov al suburbiilor” si nu fara temei, pentru ca are o maniera similara cu a marelui rus in a reda forfota interioara a gandurilor cu precizia si detasarea unui emitator plantat in mijlocul lor.

Din ciocnirea celor doua fete ale alienarii reiese concluzia: Fie familia cat de rea, tot mai bine e cu ea.

Tacaneala (a se citi cu diacritice)

The Wackness, film pare-se independent, avea un imens potential sa fie o catastrofa, judecand dupa cum incepe, dar a reusit sa se salveze spre final, cand a evitat o supradoza de sentimentalism, fara a lipsi insa factorul motivational-imbarbator.

Un pustan introvertit (Josh Peck) isi castiga existenta vanzand marijuana ca si cum ar fi omul cu inghetata, se imprieteneste cu psihologul sau (Ben Kingsley), caruia ii este si furnizor, se indragosteste de fata vitrega a acestuia si se confrunta cu falimentul familiei sale.

Mi s-a parut un pic trist ca un actor care l-a interpretat grandios pe Gandhi sa ajunga sa se scalambaie asa cum face Kingsley in rolul sau de adult cu criza de personalitate, dar macar am avut consolarea ca nu m-a plictist vreun ageamiu in cautare de glorie. Mult mai tanarul tau partener de ecran face o treaba destul de buna in rolul adolescentului cu frustrari si probleme, nu sunt sigur ca datorita talentului sau faptului ca asa e, dar, oricum, suficient cat sa imprime nota generala a filmului: adica o mare, mare, colosala lehamite.

Parerea mea despre filmul asta e impartita: pe de o parte, nu-i contest o oarecare veridicitate, dar pe de alta spun raspicat: decat sa mai vad The Wackness inca o data, mai degraba privesc un horror.