Fuse şi duse şi a treia ediţia a Craiova Jazz Festival, însă nu fără urmări benefice pentru mine şi îmbucurător de numeroşii spectatori care au populat sala Filarmonicii „Oltenia” din Craiova în perioada 10 – 13 septembrie 2019.

Am avut privilegiul de a participa la trei dintre cele patru concerte şi, aplicând din nou modelul lui Daniel Kahneman (a cărui figură seamănă cu a lui Tudy Zaharescu, despre care vă voi vorbi mai jos) referitor la structura sinelului, după ce „the experiencing self” s-a delectat în timpul lor, a venit vremea lui „the remembering self” să se lase în voia plăcerii.

Primul dintre concerte i-a adus pe scena Filarmonicii pe cei de la Arya Jazz Band, care mi-au aruncat provocarea de a urmări, pe parcursul a mai multe melodii, dialogul (căci duel nu-l pot numi) dintre flaut şi saxofon. Două instrumente care provin din aceeaşi familie, dar care au pornit pe căi diferite în viaţă: saxofonul a ales viaţa urbană şi mai agitată, mai sonoră, în timp ce flautul a rămas într-un mediu mai blând şi mai bucolic.

Preocuparea mea pentru acest binom sonor nu m-a împiedicat, însă, să gust acel moment de entuziasmantă virtuozitate a interpretului la conga, moment care a smuls exclamaţii chiar şi celor mai placizi dintre spectatori.

Stilul de jazz contemplativ al celor de la Arya Jazz Band m-a pregătit pentru ce a urmat.

În a doua seară, am virat puţin de pe tărâmul jazz-ului pe al unor stiluri înrudite şi am aplaudat până mi-au obosit pălmuţele, reacţie involuntară la dinamismul irezistibil al Ana Mardare – Tudy Zaharescu Jazz & Soul Project. A fost un spectacol în care toate ingredientele au fost la superlativ. Şi când zic toate, toate înseamnă.

Am observat, şi nu un singur caz, în care liniile ondulate şi prezenţa scenică a Anei Mardare au provocat doamnelor şi domnişoarelor din sală tendinţa de a-şi lăsa dragăstoase capul pe umărul partenerului. Romantism stimulat de repertoriul minunat al concertului? Sau simţ de apărare? Discuţia rămâne deschisă.

M-aş putea lansa în laude savante la adresa concertului celor de la Ana Mardare – Tudy Zaharescu Jazz & Soul Project, însă un amănunt personal şi foarte mundan mi se pare mai elocvent. Când am ajuns acasă după evenimentul de la Filarmonică, am hotărât să folosesc timpul rămas pentru operaţiunea de punere în funcţiune a maşinii de spălat pline cu rufe. După cum ştiţi, acestea trebuie puse şi pe sârmă ulterior (dacă nu cumva sunteţi fericiţii posesori ai uneia dintre acelea care le face pe toate, inclusiv să le calce). În timpul acestei manevre, având creierul îmbibat de melodii de la concert, simţeam cum dănţuiesc uşor pe balcon. Bineînţeles, am rămas fidel preceptului „dansează ca şi cum nu te-ar vedea nimeni” şi sper că aşa a şi fost.

Ultima seară a festivalului a urmat tradiţia amplorii celorlalţi ani, reunind pe instrumentiştii de la Oltenia Big Band cu aceia de la Cico’s Jazz Orchestra, formaţie din Germania condusă de românul originar din Craiova Horia-Dinu Nicolaescu.

Ca orice orchestră de anvergură, şi aceasta simbiotică s-a putut aventura pe un tărâm muzical larg, de la reinterpretări în cheie de jazz ale unor arii celebre, precum Spărgătorul de nuci de Ceaikovski sau Nabucco de Verdi, la clasici ai genului, precum Arturo Sandoval (nume care mi s-a întipărit definitiv pe neocortex).

Însă, convins de asentimentul tuturor care au participar la acest spectacol, afirm că o jumătate, dacă nu mai bine, din starea de bine care mă însoţeşte de atunci este meritul maestrului Horia-Dinu Nicolaescu, maestru dirijor, maestru de ceremonii, maestru al cămăşilor, maestru în glume, maestru povestitor şi, în ciuda fizicului pe seama căruia el însuşi nu se sfia să facă haz, maestru dansator.

În persoana sa am văzut una dintre cele mai limpezi ilustrări ale beneficiilor iubirii. Iubirea de jazz şi iubirea de oameni. Din păcate, sunt destui care străbat viaţa fără a trăi nici măcăr pe una dintre acestea. La maestrul Nicolaescu cele două se potenţează reciproc.

Efectul?

1941.

Da, tovarăşi de audiţie şi vizionare, căci voi veţi fi copleşiţi de această dată.

Atunci s-a născut.

Încheieri alambicate nu îşi au locul.

A trecut Craiova Jazz Festival 2019 şi nu îl vom uita.

Acum îl aşteptăm pe cel din 2020.