Ca ma apuca transcendenta cand sunt la concertele de la Filarmonica „Oltenia” din Craiova nu mai este o noutate, insa directiile in care aceasta vireaza sunt de-a pururea surprinzatoare.
De pilda, stand eu si lasandu-ma coplesit de Requiemul pentru solisti, cor si orchestra al lui Giuseppe Verdi, dirijat cu verva de olandezul Theo Walters, m-am pomenit intorcandu-ma spre un monument al audio-vizualului si al culturii – seria Civilisation a lui Sir Kenneth Clark.
Nu-mi place eticheta de „documentar” care i se aplica acestei realizari monumentale; discursurile care insotesc exceptionalele imagini si locuri prin care ne poarta istoricul de arta englez compun o aventura nemaivazuta in modul cum a evoluat lumea europeana de-a lungul secolelor care au urmat caderii Imperiului Roman. Iar peste toate se suprapune o muzica de o calitate exceptionala, asemanatoare celei la care eram expus in sala filarmonicii.
In timp ce orchestra, corul si solistii Requiemului (Renata Vari – soprana, Asineta Raducan – mezzosoprana, Pataki Adorjan – tenor, Ion Dimieru – bas) imi asigurau fundalul sonor, m-am vazut din nou calatorind prin sublima asprime a insulei Michael Skellig, incercand sa deslusesc traseul catre revelatie in labirintul de pe podeaua Catedralei din Chartres, ramanand mut de uimire in fata Sarutului lui Iuda din Capela Scrovegni de Giotto sau lasandu-ma apasat de grandoarea Capelei Sixtine.
Insa seria Civilisation a lui Sir Kenneth Clark nu mi-a trezit doar asocieri senzoriale. Insusi prezentatorul, la finalul unui episod, sintetiza miracolul muzicii precum cea pe care o audiam chiar atunci:
Habar n-avem ce spun acesti interpreti in timp ce canta si, totusi, stam cu orele sa ii ascultam.
Muzica este translatorul universal.