Un film la locul lui

state_of_playCinematografia e un domeniu in care se fac experimente care mai de care. Unele reusesc, altele dau gres lamentabil. Un film standard, care sa n-aiba nimic inovativ, dar care sa te intretina, e surprinzator de greu de gasit in ziua de astazi.

State of Play este o astfel de dovada de maturitate. E de si cu oameni care au mai facut filme, sunt profesionisti si stiu cum sta treaba. Secretara unui politician (Ben Affleck) implicat in analiza afacerilor cu armament si mercenariat este omorata, iar indureratul congresman apeleaza la un amic, jurnalist de investigatie (Russel Crowe), cu care a avut de impartit si bune si rele. Alte doua crime sunt in peisaj, itele se complica, ziaristului i se alatura o colega, infipta si ambitioasa (Rachel MacAdams), si are de infruntat conspiratii si exigentele editoriale ale publicatiei unde lucreaza.

Dintre interpreti, Russel Crowe iese cel mai mult in evidenta; supraponderal, de te miri cum de-a putut fi Maximus in Gladiator, a facut ce ar face orice om cu scaun la cap – a scos de la naftalina rolul bunicel de investigator dezordonat in viata personala, dar energic, perseverent si etic din American Gangster, l-a periat, i-a mai cusut o grimasa pe ici, pe colo si si-a facut treaba cu el. Restul distributiei, cu o exceptie, tine pasul.

Acea exceptie este Helen Mirren si rolul ei de redactorita-sefa onesta, dar sub presiuni din diverse parti, care, ba il iubeste, ba il besteleste pe Russel Crowe. Numai ca oscarizata din The Queen e prea doamna si are un accent prea britanic, ca sa fie credibila cand il da in mortii lui pe reporterul cel smecher.

Nu stiu daca regizorul Kevin Mcdonald are studii de arta cinematografica; daca da, sigur a stat in prima banca, si-a luat notite constiincios si a facut lucrarile de seminar la cursuri precum Tehnici narative in specia thriller-ului, Introducere in suspans, Coerenta binomului montaj-scenariu sau Dozarea optima a rasturnarilor de situatie.