Ziua in care se va consuma ultimul act al Campionatului Mondial de Snooker este un prilej numai bun sa scrii despre cel mai semnificativ film care a explorat biliardul, The Hustler.
La prima vedere, e o diferenta colosala intre lumea elegantei si a linistii care insoteste un meci de-al lui Hendry impotriva lui Ebdon, sa zicem, si cea incetosata de fum de tigara si duhnind a bautura din pelicula regizata de Robert Rossen, dar nu trece mult si iti dai seama ca ambele jocuri nu sunt decat pretexte pentru manifestarea naturii umane.
Personajul central din The Hustler este Eddie Felson, interpretat de Paul Newman, un monument de talent, dar si de aroganta si instabilitate. Incercand sa-l doboare intr-un maraton de biliard pe campionul Minnesota Fats (Jackie Gleason), Felson esueaza lamentabil datorita propriei lipse de masura.
Zdrentuit sufleteste, intalneste o persoana cu psihicul aidoma, o tanara solitara care bea de stinge (Piper Laurie), si, impreuna, formeaza o legatura zbuciumata, menita parca sa ii aline pe amandoi. Ispitit de perspectiva revansei, Felson se lasa prins in mrejele unui pasionat de jocuri de noroc (George C. Scott), care vede in talentatul, dar labilul biliardagiu o sansa buna de profit.
Filmul nu abunda in scene spectaculoase din punct de vedere tehnic; cateva imagini bine montate, cu bile trosnind sau intrand navalnic in buzunare, sunt suficiente sa contureze personalitatile protagonistilor: Felson – stralucitor, dar impulsiv, Minnesota Fats – redutabil si spilcuit, dar uman.
Greutatea cu care The Hustler atarna in cinematografia din toate timpurile vine din scenele pur umane care il compun si din personajele cu valoare de simbol care il populeaza. Paul Newman pare a fi o intrupare fictiva si avant la lettre a lui Ronnie O’Sullivan din realitate si refuz sa cred ca Oscarul de peste ani, din The Color of Money, n-a fost decat o compensatie pentru interpretarea formidabila de aici.
Piper Laurie creeaza un personaj cel putin la fel de complex, e fragila, capabila de compasiune, dar nu e greu sa intuiesti ca niste tendinte autodistructive s-au cuibarit iremediabil in sufletul ei. Nici George C. Scott nu se lasa mai prejos si contureaza un tip respingator, manipulativ si obraznic, obisnuit sa otraveasca spiritele celor pe care vrea sa-i controleze. Interesanta este evolutia perceptiei asupra personajului lui Jackie Gleason: la inceput e rivalul celui cu care simpatizam si pare arogant si afectat, dar la final devine expresia sportivitatii si a serenitatii celor care au trecut cu adevarat prin viata; toate astea, prin fizionomie si cateva replici.
Din interactiunile acestor figuri omenesti, cele mai multe nefericite, reies marile idei ale filmului. Pasiunea te poate dobori, dar te poate si mantui (scena picnicului in care Paul Newman isi revarsa pasiunea fata de biliard este o ilustrare perfecta a conceptului de stare de flux), dar, mai presus de toate, chiar si decat de talent, sta caracterul.
Avand asta in minte, il voi urmari astazi pe John Higgins, unul dintre cei mai mari jucatori de snooker din toate timpurile, imi voi aduce aminte de acel filmulet in care isi negocia 300.000 de Euro pentru niste meciuri trucate si ma voi intreba, a nu stiu cata oara: De ce?
