Povara trecutului

Boy A este un film la care am ras copios, desi n-ar fi trebuit sa o fac.

De ce nu? Pentru ca are un subiect serios, tratat cu gravitate si un usor simt fatalist, care poate pune pe ganduri pe oricine. Andrew Garfield (noul om-arahnida) este un tanar de-abia iesit din inchisoare, care incearca sa-si cladeasca o viata sub un alt nume si cu ajutorul unui asistent social dedicat. Garfield (nu motanul, repet, nu motanul) impresioneaza prin prestatia sa, chiar mai buna decat cea din The Social Network, nici aceea rea, care contureaza o fiinta omeneasca stramb crescuta, dar care face eforturi consistente de a atinge normalitatea. Numai ca trecutul, care ascunde o fapta abominabila, il ajunge din urma si nu-i da pace.

Restul distributiei intregeste o poveste tipic europeana, fara menajamente, in care binele si raul sunt atat de strans impletite, incat nu e de mirare ca personajele recurg la ce m-a facut pe mine sa rad. Dar sa nu ne grabim. Povara sufleteasca pe care o poarta protagonistul se dezvaluie treptat, prin scene din copilaria acestuia, in care alegerea inspirata a unor actori cu varste fragede demonstreaza ce efecte terifiante pot avea familiile deviante si destramate si abuzurile asupra celor care nu sunt inca decat o plamada.

De ce am ras totusi? Pentru ca in Boy A se bea. Se bea la greu. Trei sferturi din scenele filmului includ pe cineva ducand un pahar la gura sau cerand altuia sa i-l umple. Iese protagonistul din inchisoare? Sa bem. Isi gaseste gazda? Sa bem. Isi gaseste loc de munca? Sa bem. Se reuneste un alt personaj cu fiul ratacitor? Sa bem. Ies cativa la discoteca? Sa bem, cum altfel? Isi face protagonistul gagica? Sa bem in doi. Am facut o fapta buna? Sa bem. Am in minte cativa pretenari care nu ar fi in stare sa vada filmul asta decat pana la jumatate, pentru ca li s-ar face prea sete si ar pleca sa-si ia de baut.

Dincolo de toata bascalia, Boy A este un film care merita vazut pentru ca e precis in tragedia sa si ilustreaza impecabil ce spunea William Faulkner:

The past is never dead. It’s not even past.