Cand te duci la un film pe nume Godzilla, te astepti sa vezi pe Godzilla. In cazul acestei versiuni de Godzilla, astepti mult si bine, peste o ora, pentru ca apoi faimoasa soparla uriasa sa aiba un rol cel mult secundar in toata economia actiunii. Asa pacaleala, recunosc, nu mi s-a mai tras de mult la o productie cinematografica.

Pe acest fond de dorinte nesatisfacute vin clisee, ineptii si trageri de timp. Sa zicem ca primele doua categorii de betesuguri sunt specifice blockbuster-elor si abunda si in pelicula din 1998, insa acolo sunt simpatice pentru ca sunt debitate fluent si puse in slujba unei actiuni coerente in neverosimilul ei. Aici, am avut impresia ca realizatorilor le-a placut enorm sa creeze atmosfera de iminenta a dezastrului, fara sa aiba habar ce sa faca sa o valorifice. Un singur lucru le-a reusit: sa confere armatei americane o imagine de incompetenta crasa, de parca filmul ar fi sponsorizat de Gazprom. Sau mai stii.

Sa nu uit de corectitudinea politica, care dobandeste dimensiuni colosale. Toate etniile din creuzetul american isi gasesc intr-un fel sau altul reprezentarea, nimic nou, dar sa faci din Godzilla, mostrul care s-a nascut din vina noastra si s-a intors sa ne bantuie, un personaj aproape pozitiv, un pradator cu rolul providential de a impiedica alte lighioane sa se reproduca, asta e prea de tot. Mai lipseste ca The Joker sa devina un tip cu vagi probleme existentiale, iar Hannibal Lecter un gurmand oarecare.

Foarte dureros a fost si sa vad actori de marca, de calitate, impietriti in niste partituri reduse pana la chintesenta ridicolului: Ken Watanabe e savantul apasat de povara el stie a ce si are tot timpul o figura de parca ii vine sa planga, simpatica Sally Hawkins e asistenta lui si e la fel de speriata, Bryan Cranston e un fel de Cassandra, urla din toti bojocii si nu il ia nimeni in seama, Aaron Tylor-Johnson este soldatul viril, unic posesor al inestimabilei informatii ca tac’su citea nu stiu ce, David Strathairn e amiralul precis in cuvantare, dar cu o permanenta mina nedumerita.

Singurele lucruri simpatice din acest film sunt genericele de inceput. Nu stiu cum au fost cele de final, pentru ca n-am mai avut rabdare pana la ele.