Sa privim pictura! (LXXXIX)

Peisaj de seara cu doi barbati

Peisaj de seara cu doi barbati

Peisajele de seara sunt generoase cu posibilitatile artistice pe care le ofera pictorilor, insa Caspar David Friederich face minuni de efect vizual cu aceasta pictura aparent simpla in compozitie.

Profunzimea este sugerata mai mult prin lumina, prin orizontul coborat mult si liniile pe care le proiecteaza, dand impresia ca exista acolo un spatiu larg pe care soarele il priveste inapoi pentru ultima data.

Cele doua personaje formeaza, fara doar si poate, punctul de maxim interes al tabloului. Sunt indeajuns de detaliat redate pentru li se observa anumite detalii vestimentare (mantalele, palariile stil tricorn), dar sunt si suficient de misteriosi sa incite imaginatia: sunt oare oameni sau spirite transcedentale? se plimbau sau se pregateau de duel? filosofau sau conspirau?

Pozitionarea lor spre o margine este un inteligent mod de a nu genera o competitie intre factorul uman si peisaj, care se dezvaluie privitorului  sub forma unei deplasari continue: de la figurile omenesti la natura si inapoi. Cumva, aceasta pictura mi-aduce aminte de o alta lucrare faimoasa, Dl. si Dna. Andrews de Thomas Gainsborough.

Sa privim pictura! (IX)

Calator pe marea norilor

Calator pe marea norilor

Daca si-ar fi pictat personajul din fata, Caspar David Friederich nu mi-ar fi produs nici 20% din emotia pe care mi-o provoaca acest tablou de fiecare data cand il vad. Oare ce gandeste acest om? Oare ce eforturi a depus sa ajunga pe aceasta culme? Oare ce tristeti il apasa astfel incat sa se refugieze in inaltimea norilor?

Privind acest tablou imi aduc instantaneu aminte de spusele lui Pascal: ”Omul este o trestie, cea mai fragila din natura, dar o trestie ganditoare”. Si luptatoare, as adauga eu.