N-am nicio aplecare pentru live text, iar motive obiective m-au impiedicat sa scriu duminica la cald despre Eurovision, deci banuiesc ca vuieste Internetul de opinii si poante, dat fiind castigatorul/castigatoarea.
Va prezint, insa, notitele pe care le-am luat chiar in timpul concursului, chiar cand feluritii artisti de pe batranul si, pare-se, dezinhibatul continent prestau in fata mea:
Ucraina – interesanta roata aia ca de sobolan de laborator; melodie anodina.
Belarus – Backstreet Boyji cu o coregrafie simpatica, desi indoielnica pe alocuri; melodie subtire.
Azerbaijan – vechea fractura melodie-circ alaturat; trapezista mi-aduce aminte de o scena fierbinte din Samsara; patos inutil la cantare.
Islanda – culorii vii si rock infantil; intepretul are unghiile facute cu negru; de uitat pana la finalul concursului.
Norvegia – in sfarsit cineva care canta cu adevarat; melodie grava, interpretata cu forta si acompaniata inspirat de grupul instrumental; fara sanse, din pacate.
Romania – data trecuta au avut pian, de data asta au iar pian, dar mai desucheat; chiar nu s-a prins nimeni pana acum de ciorba asta reincalzita? Paula Selling are voce, dar nu-i suficient.
Armenia – un tip cu cearcane pronuntate; pauza de pipi.
Muntenegru – vechiul patriotism al tarilor din fosta Iugoslavie – limba materna si melodie cu iz glorios, sablon pe care il tot aplica de vreo cativa ani incoace; cand s-au hotarat sa faca un pic de exceptie cu un cantec desavarsit – Marija Serifovic, Molitva – au castigat Eurovisionul; nu si acum.
Polonia – Rap rural si pornografie live; aman pauza de infulecat ceva rapid pentru mai tarziu.
Grecia – inceput funebru, continuare exuberanta si mediocra si inca un numar de acrobatie inutila.
Austria – Vedeta incontestabila a concursului, cu o melodie care nu-i nici rea, dar nici de pus sonerie la telefon; combinatia barba + alura de mama a pamantului (gen Madonna in Frozen) e cam dubioasa.
Germania – melodie bunicica, dar uitabila; prea mult bling-bling pe partea de mizanscena.
Suedia – stilul de melodie cu interpreta protapita intr-un loc, dar nu-i rea, ba dimpotriva; jocul de lumini e sugestiv si inspirat.
Franta – interpretul n-are nici macar voce! saracii francezi, nici lumea nu-i place, nici nu ii duce capul cand vine vorba sa isi trimita reprezentanti la Eurovision.
Rusia – cele doua fete sunt subtirele la capitolul voce, dar spectacolul scenic e o poveste in sine, e si grandios, si cu gust facut.
Italia – alta tara (vezi Franta) care n-are nici cea mai vaga idee ce sa faca sa aiba o bruma de succes la Eurovision.
Slovenia – o flautista, mult prea pretioasa in miscari si in interpretare.
Finlanda – rock adolescentin, mai putin memorabil chiar si decat melodia celor din Islanda.
Spania – buna sugestia ploii, in rest spaniolii se alatura tovarasilor de suferinta Franta si Italia.
Elvetia – s-a intamplat ca la melodia asta am fost o idee mai atent la versuri si mi s-au parut inepte; interpretul e imbracat ca un chelner.
Ungaria – Ungur negru! Cum te cheama, urmas al lui Stefan Bathory? Cuba Gooding Jr, Maria Ta!
Malta – S-a depopulat Malta, la cati sunt pe scena; sunt entuziasti si macar s-au plimbat.
Danemarca – Leit Belarus, dar cu un interpret mai tuciuriu (Cum te cheama, urmas al lui Erik cel Rosu? Jose Armando, Maria ta!), mai gelat si care canta mai bine.
Olanda – Cantaretul Amish si consoarta lui, Duffy (adaos ulterior: cand ii vedeam ca tot iau puncte, incercam sa-mi aduc aminte cum suna melodia lor, dar n-am reusit cu niciun chip).
San Marino – Melodie cam sterpelita de la Garbage (The World is Not Enough) de catre o perla blonda in furou.
Anglia – in anii ’60 ai mileniului trecut ar fi rupt cu melodia asta.
Pana la urma a castigat femeia cu barba, pentru ca fie Europa a tinut mortis sa arate cat e de toleranta, fie s-au mobilizat colegii de orientare ai Conchitei. N-am nicio problema cu asta, doar ca Norvegia si Suedia mi s-au parut mult peste la capitolul muzica.
Sursa imagini: www.eurovision.tv