Militarism hipnotic

Stagiunea 2018-2019 a Teatrului National „Marin Sorescu’ din Craiova a inceput asa cum se cuvine: cu un spectacol care poate suscita discutii, pro sau contra, dar care nu are cum sa te lase indiferent – Aias. Eseu despre dementa.

Adaptata dupa Sofocle si regizata de Mihai Manutiu, piesa preia doar cateva fasii din opera initiala si isi faureste o estetica proprie. Agitatia inaltilor reprezentanti militari de la inceput si benzile rulante care confera un dinamism aproape perpetuu miscarii scenice demonstreaza fara putinta de tagada ca vizata este contemporaneitatea.

Ca o paranteza, mediul apasat ostasesc in care are loc Aias mi-a adus aminte de o alta piesa excelent montata, ca o coincidenta, apartinandu-i tot lui Sofocle – Antigona – pe care am avut ocazia sa o vad in cadrul Festivalului International al Tinerilor Regizori, care a avut loc anul acesta la Craiova. Se pare ca antichitatea zgandareste ranile inca deschise ale violentei omenesti.

Aias este un spectacol eminamente vizual si auditiv, iar aspectul care impresioneaza, indiferent ca ai gust pentru clasici modernizati sau nu, este sincronizarea scenelor de grup, atat feminine, cat si masculine, dar si evidentul efort fizic pe care actorii il depun. Arta declamatorie lasa intaietatea celei motrice, dar paradoxal, aceasta uniune a trupurilor mi s-a parut cea mai consistenta pastrare a unei traditii antice, aceea a corului, care participa la actiune, dar o face altfel decat pe vremea lui Sofocle.

In rolul principal, Claudiu Bleont are o partitura solicitanta, dar interpretarea este mai putin calibrata decat cea din Nopti ateniene, unde il joaca pe Timon, un personaj similar celui al lui Aias prin alunecarea in abisul tulburarii mentale. Economia de manifestari care a functionat atat de bine in construirea figurii tragice shakespeariene este perturbata aici de numerele dansant-coregrafice.

Lui George Albert Costea aceasta dualitate i-a iesit mult mai bine, dar nu e o supriza, ii stiam calitatile atletice din spectacolul Dorian, iar pe cele interpretative din sumedenie de roluri pe care i le-am urmarit de-a lungul timpului.

A existat o scena de un usor umor involuntar, in care cei doi actori au de executat un complicat dans al infruntarii mentale si fizice; era destul de limpede ca veteranul Claudiu Bleont se poticnea un pic in comparatie cu mai zveltul sau confrate.

Tot la capitolul umor, nu stiu daca involuntar sau nu, as aminti si aparitia celor trei pacifiste, Tamara Popescu, Raluca Paun si Geni Macsim, pe care le mai vazusem in aceasta formula si in Gaitele, unde si-au intruchipat atat de bine personajele, incat aici nu le puteam recepta catusi de putin in cheia urmarita de regizor. Sau am fost cumva victima unui tertip al acestuia?

Ca o incheiere, Aias. Eseu despre dementa este un argument peremptoriu ca arta teatrului nu are a se teme de acuzatia ca este prea statica in comparatie cu rivalele de pe pelicule sau ecrane.

Fotografiile ii apartin lui Florin Chirea.

Autorul – decalog criptic

Am fost la Autorul si, daca vreti sa mergeti si voi, musai sa dati ascultarii urmatoarele precepte:

1. Nu stati pe randurile de jos.

2. Nu stati pe randurile de jos!

3. Daca totusi stati pe randurile de jos, aveti grija sa nu fiti in fata lui Vlad Dragulescu.

4. Amintiti-va de Heath Ledger.

5. Faceti ce-oti sti, dar sa puteti sa-i priviti figura Ioanei Manciu (nu-i cea dintai porunca, dar este cea mai importanta).

6. Amintiti-va de Dostoievski.

7. Daca aveti dantura buna, puteti sa stati langa Vlad Udrescu.

8. Preferabil sa fiti undeva in lateralul lui Claudiu Bleont, ca sa-i puteti vedea profilul (sculptorii si pictorii sa ia aminte).

9. Cand lumina se stinge, repetati mantra asta: Fictiunea nu e realitate. Fictiunea nu e realitate. Fictiunea nu e realitate!.

10. Priviti-i pe ceilalti spectatori.

Intre doua tot te ploua

afis-o-luna-la-taraStagiunea 2016-2017 a Teatrului National „Marin Sorescu” din Craiova a inceput navalnic si spumos cu o premiera – O luna la tara, adaptare dupa piesa lui Ivan Turgheniev.

In orice alt univers, combinatia de drame sentimentale a la russe, aluzii deocheate si hiperbole declamatorii ar fi dat gres, insa, in acesta in care am norocul sa ma gasesc, piesa regizata de Cristi Juncu a gasit un echilibru intre perenitatea psihologica a operei si divertismentul accesibil.

Ca pasionat de boardgames, am fost cucerit dintru inceput, cand am vazut ca, intr-un colt al scenei, cateva personaje jucau The Settlers of Catan; tot in acest timp, alte personaje, vadit mai importante, purtau o discutie in alta parte, iar atentiei mele i s-a lansat provocarea divizarii, efort pe care am fost nevoit sa il repet pentru urmatoarele doua ore. Aceasta solicitare mi-a relevat intelepciunea organizarii mizanscenei, care pe langa aerul necesar rustic al sipcilor care o incadrau, a depasit stadiul de simple decoruri si a devenit un spatiu viu, populat de personaje vii, care se zbat in ghearele erosului in fel si chip.

o-luna-la-tara2

Despre interpretari, numai de bine. Claudiu Bleont, cu un o infatisare ce se revendica de la Charlot, e in mare verva in multiplu rol, atat de personaj ca atare, cat si de voce a constiintei unor dame derutate si derutante. Adrian Andone si Valentin Mihali au roluri schematice de tot hazul, iar o placere suplimentara a fost sa o revad pe Tamara Popescu, deoarece de aceasta mare doamna a scenei craiovene ma leaga o amintire importanta: juca rolul Vetei in O Noapte furtunoasa de acum multisori ani, prima mea incursiune in lumea teatrului cu si pentru oameni mari.

o-luna-la-tara1

Initial, mi s-a parut ca Iulia Colan se limiteaza la ce ii iese foarte bine, femeia nevrotica, ipostaza in care am regasit-o in Ultimul Amant fierbinte sau in Pescarusul, insa, pe masura ce piesa a inaintat, a inceput sa ruleze un amplu arsenal dramatic, dar mai ales comic. Alaturi de ea se gaseste o generatie de actori tineri despre care pot afirma fara sovaiala ca vor duce mai departe traditia calitatii teatrului din Craiova. Imi povestea mama ca l-a descoperit pe Valer Dellakeza inca de la inceputurile carierei sale si a intuit ca va fi mare actor de comedie; timpul i-a dat dreptate si sper sa pot ajunge si eu la varsta ei sa spun acelasi lucru despre cei de acum.

o-luna-la-tara3

Daca inca nu v-am convins sa mergeti la O luna la tara, va mai spun atat:

Tractor pe o scena de teatru ati mai vazut?

Sursa imagine: Pagina de Facebook Florin Chirea