Înainte de Coronavirus a fost SIDA

Despre Coronavirus s-au spus atâtea, că s-a declanșat și o infodemie acută, așa că n-aș vrea să contribui și eu cu o coincidență care să alimenteze apucăturile celor care gustă teorii ale conspirației.

Însă merită menționat că luasem Ding visează de Yan Lianke de la bibliotecă încă înainte de a fi început ofensiva maladiei în China, iar subiectul cărții este izbitor de similar.

Cadrul istoric de la care își extrage autorul serul narativ este o epidemie de SIDA din provincia Henan din anii ’90 ai veacului trecut, care a decimat sate întregi și a dat peste cap mentalul colectiv și individual.

Scriitorul mărturisea că a fost nevoit să se auto-cenzureze, pentru a-și vedea romanul publicat; chiar și așa, umorul scandalos din În slujba poporului pare firav în comparație cu amestecul rabelaisian de grotesc și hilar pe care îl dezlănțuie Yan Lianke.

Nicio ideologie nu scapă neșifonată: structurile arhaice se combină cu frumoasa corupție de sorginte comunistă și cu lăcomia capitalistă, rezultatul fiind un univers rural în care unul e mai ridicol și mai avar și mai îngust la minte ca altul.

Singurul depozitar al înțelepciunii și bunului simț pare a fi bunicul eponim, personajul central al cărții, altminteri narate de un băiat deja mort, lait-motiv sino-literar, pe care l-am mai întâlnit și la băiețică ală de Mo Yan.

Însă, în ciuda ororilor și a mizeriei morale, uneori mai greu suportabile decât descompunerea fizică, Ding visează nu deprimă fără a oferi ceva în schimb.

Există pagini descriptive trasate cu tușe de mare impresionist, există paragrafe de un comic de-a dreptul moromețian, există solidaritate, chiar și efemeră, și există o poveste de dragoste înduioșătoare și deșucheată, așa cum se pricepe Zhang Yimou să plăsmuiască în multe dintre filmele sale.

Faptul că din această Chină care a introdus scoruri de conformitate pentru cetățeni, din această Chină care l-a redus pe doctorul Li Wenliang la tăcere, din această Chină care se încăpățânează să rămână opacă în era informației vine un strigăt de durere atât de sincer, precum și un imn sfios închinat umanității, este hrană pentru speranță.

În lupta împotriva Coronavirusului e nevoie de oameni de știință și de organizatori pricepuți.

Însă împotriva prostiei, tiraniei, venalității, superstiției și altor surate nefaste omului este nevoie și de literatură.