Boscorodeala prin padure

Despre cat de incantat sunt de colectia de carti de calatorie HEXAGON de la Polirom v-am mai spus, asa ca o sa intru direct in subiect, ca un calator care da piept cu muntele, fara sa se sinchiseasca de povarnisurile care il asteapta amenintatoare.

O plimbare in padure de Bill Bryson nu se abate cu nimic de la seria de calitati care caracterizeaza aceste epopei ale mersului biped si foarte rar asistat de alte mijloace de locomotie: umor, cinism, simt de observatie, si mai mult umor, eruditie, acuitate psihologica in raport cu ceilalti, foarte mult umor.

O particularitate a acestui jurnal este ca Bryson, spre deosebire de restul calatorilor pe care i-am urmarit pana acum, si-a luat si un tovaras pentru supliciul de pe cararea Muntilor Apalasi, iar interactiunile dintre ei sunt de un asa haz, incat nu e de mirare ca Hollywood-ul a mirosit oportunitatea si a pus de-o ecranizare, avandu-i in rolurile principale pe Robert Redford si Nick Nolte.

Oricat de cinefil as fi, nu cred, insa, ca o sa vad vreodata acel film, deoarece vocea lui Bryson-scriitorul mi-a devenit prea apropiata si a avut harul de a mi se infiltra in minte prea mult, pentru a mai putea fi substituita. Prin intermediul ei mi-au fost dezvaluite detalii obscure, dar pasionante, despre zonele strabatute de acel traseu, si mi s-a oferit sansa sa ajung la concluzia ca mutilarea padurilor prin prostia si nemernicia autoritatilor nu este doar apanajul romanilor. Reconfortant? Nu chiar.

Tot Bill Bryson m-a ajutat sa imi reglez socotelile cu o disonanta cognitiva care ma roade de cand am inceput sa ma aventurez in drumetii montane, alaturi de niste amici. Cat timp sunt departe de munte, ii pisez pe ceilalti sa mergem cat mai degraba, cand  sunt acolo, nadusind pe versanti, imi blestem zilele. Bunaoara, cand escaladam Muntele Cozia a doua oara, imi revenea in minte un proverb japonez:

Un intelept merge pe Muntele Fuji o data, iar un nebun merge si a doua oara.

Acum m-am inseninat, nu e doar o fractura in sinea mea, e un simptom pe care il incearca oricine indrazneste sa infrunte maiestuoasa si nemiloasa natura.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris ca mi-au oferit inca un El Camino, de data aceasta pe cararile Muntilor Apalasi.