Roman cu efect intarziat

Cat am citit Junky de William Burroughs, nu mi-a placut deloc. Sa tot lecturezi si sa vizualizezi cum indivizi cu grade de declasare de la mediu in sus isi baga in vena, trag pe nas si pe gatlej tot ce prind etc. si se dau pe baieti nu e cea mai delicioasa experienta intelectuala.

La ceva timp dupa ce am terminat-o, insa, am observat ca impresia pe care mi-a facut imi staruie in minte ciudat de pregnant. Sa fiu oare un viitor narcoman cu porniri de pederastie? Sper ca nu :))))). Dupa o analiza la rece am gasit raspunsul.

Romanul este impresionant nu prin ceea ce spune, ci prin cum o spune. Stilul ciclic, de alternare a starilor de luciditate si delir, cuvintele sablonarde, care, chiar daca izvorasc din inteligenta, sunt puse in slujba unui singur scop – evitarea sevrajului, modul cum iti provoaca neincrederea ca omul isi poate birui viciul sunt trasaturi care razbat dincolo de randurile tiparite.

Din experienta sa de drogat (fapt binestiut), William Burroughs ne ofera un manual criptat despre ce sa stim despre morfinomani si cum gandesc si actioneaza ei. Sugerez Agentiei Nationale Antidrog sa promoveze lectura acestei carti in scoli.

Recenzie care participa la concursul BookMag.