Stapanul Stapanului Inelelor

Nu ma sfiesc sa recunosc ca nu auzisem in viata mea de J.R.R. Tolkien pana sa se iste iufa cu Stapanul Inelelor. Fara sa ma dea pe spate, cele trei filme mi-au placut, prin desfasurarea de forte CGI. Am simtit insa ca, strivita, aproape, sub efectele speciale, se gaseste o viziune mai profunda si mai complexa asupra naturii umane, pe care actorii si scenariul nu prea au reusit sa o transmita si care, in mintea mea, nu punea izvori decat de la scriitor.

Asa ca am purces a citi o carte postuma a acestuia, Copiii lui Hurin. Printre primele impresii a fost si aceea ca nu ma voi acomoda niciodata cu acest univers. Imaginati-va o introducere in care ni se arata ca vom afla povestea lui Cutare, fiul lui Cutare, neam cu Cutare, casatorit cu o domnita descendenta din Cutare, de pe vremea lui Cutare etc.

Daca rezistati, insa, aceastui soc initial, treptat veti incepe sa gustati o naratiune densa si deloc pentru copiii, cu personaje complexe, o lume sumbra cu scaparari de umanitate pe ici pe colo, palpitanta, dar si contemplativa. Ce m-a impresionat cel mai mult a fost atmosfera foarte asemanatoare cu a marilor tragedii ale lui Shakespeare, in special cu cea din King Lear.

O carte de citit, chiar daca sunteti fani inraiti Harry Potter sau Star Wars.