Citeam deunazi Academia Catavencu si am descoperit cu surprindere si cu placere un articol in care un tip povestea despre cat de mult i-a placut de Charlton Heston in The Treasure Island (o varianta pentru TV, realizata in 1990).

Asa mi-am adus aminte ca, prichindel fiind, devoram ecranizarile cartilor pe care, de asemenea, le devoram (si la propriu si la figurat, pentru ca multe isi pierdeau copertele datorita recitirilor) si l-am descoperit pe acest magnific actor in filmul care m-a impresionat pentru modul fidel cum a redat actiunea romanului lui Robert Louis Stevenson.

Acum, dupa ani si ani, imi dau seama de ce m-a impresionat atat Charlton Heston si a devenit unul dintre actorii mei preferati. Aratosul cu figura sculptata si barbia despicata care a jucat cu succes personaje eroice e aici mai batran si intr-un rol negativ, dar pe care il simte si il face parte din fiinta lui. Cu ochii inteligenti, sontacaind veridic intr-un picior, cu un zambet care iti ingheata sangele in vine, desi dezvaluie niste dinti stricati, cu vocea haraita, Heston e un villain pe care nu te mai saturi sa il admiri, dar de care te-ai feri ca de dracu’ in viata reala.

Interpretarea sa excelenta este inconjurata de alte componente de calitate: atmosfera si decorurile pirateresti, muzica marinareasca antrenanta, alti actori care fac treaba buna (Oliver Reed, Christopher Lee si, surpriza, un Christian Bale fraged, dar expresiv in rolul lui Jim Hawkins). Toate acestea fac din The Treasure Island o ecranizare reusita, dar si un film excelent de sine statator.

Charlton Heston mai fusese Ben-Hur, Cidul sau Michelangelo. Dar, pentru mine, totul a inceput cu Long John Silver.