10 lucruri care nu mi-au mers la inimă

Mi-aș fi dorit să marchez revenirea în activitate deplină a Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova cu vorbe mai dulci, dar amicus Plato, sed magic amica veritas, așa că aveți mai jos multiplele mele motive de nemulțumire de la piesa Inimă și alte preparate din carne de Dan Coman, regizată de Radu Afrim:

1. Este Dacă am vorbi cu voce tare cu țâțe.

2. Este Playground mai lung și cu țâțe.

3. Este Casa cu suricate, fără atât de multe briz-briz-uri scenografice, dar cu țâțe.

4. Facând legătura cu piesa de mai sus, sunt convins că se poate folosi imensul talent (și nu fac un joc de cuvinte deplasat) al Ralucăi Păun și pentru altceva decât pentru personaje deviante, care îi fac pe cei cu un grad mai mare de normalitate să se simtă bine (în White Room are o contribuție extraordinară, bunăoară).

5. Radu Afrim s-a răstit într-un mod jenant la o persoană de la Teatrul Național din Craiova, pentru că, să vezi chestie, nu le acorda suficientă atenție oaspeților de la București.

5. Mi-a displăcut profund cum au râs foarte mulți din sală la vederea băbuțelor din English Park.

6. Apropo de imagini filmate, înțeleg combinația artelor, dar când bagi prea mult video într-un spectacol jucat pe scenă, nu mai e teatru, ci un hibrid neplăcut, precum cel de la școala prezentului.

7. Chilotul se vrea a fi articolul vestimentar esențial, iar eu nu-mi pot aduce aminte decât un singur exemplu remarcabil în toată istoria lumii – Sting în Dune al lui David Lynch; apropo, a fost ziua cântărețului acum câteva zile, la mulți ani, Desert Rose!

8. Trecerile de luminozitate au fost neplăcute în multe situații.

9. Probabil că tot la țâțe vă e gândul, așa că revin la ele: arta înseamnă să ți le arăți și să îi faci pe spectatori să uite de ele; aici e invers.

10. Totul vine de la text – slab, slab, slab! Izolarea din pandemie n-a fost numai despre sex, ci și despre cum unii n-au mai avut acces la medicamente, au rămas în urmă cu ratele sau au pierdut concedii scumpe; ca și realizatorii piesei, tot de pe Facebook mi-am luat impresiile astea.

Un singur lucru bun mi-a relevat Inimă și alte preparate din carne:

Cât de reușit este Outfitul șearpelui, o altă creație de la Teatrul din Craiova, plăsmuită tot în plină carantină, pe care, culmea, am văzut-o online (musai să o fac și în offline).

Are un text strălucit, interpretări pline de vervă și o lipsă a marii pretenții ca privitorii să se regăsească în personaje.

La finalul ei ești revigorat, amuzat și deconectat.

Poezia n-a murit, s-a mutat mai hacana.

Ia ghici unde?

În mahala!