Cred ca, dintre toate piesele de la Festivalul Shakespeare 2016, aceasta a avut cel mai mult de lucru sa-mi castige entuziasmul. Nu ca as fi vreun ciufut, dar nu voi uita vreodata Comedia erorilor a celor de la Propeller din 2014.
Nici soarele care stralucea cu inversunare in piata din fata teatrului nu a ajutat prea mult la simpatia de debut.
Colac peste pupaza, emfaza interpretarilor m-a izbit un pic initial si m-a dus spre o parere negativa.
Si totusi, treptat, ajutati de hazul irezistibil al situatiilor din piesa, englezii de la Worcester Repertory Theatre m-au cucerit. Si nu numai pe mine. De la locurile goale de la inceput, s-a ajuns la o masa consistenta de oameni care stateau in picioare, sporita permanent de trecatori curiosi.
Cea mai mare calitate a acestui spectacol a fost modul cum actorii au umplut vidul spatiului exterior si cum, cu o scenografie minimala si cu o exploatare inteligenta a arhitecturii din zona, au absorbit atentia spectatorilor intr-un mod similar cu spatiile inchise.
Dupa ce a avut loc aceasta materializare si dupa ce am facut rost de un batic, ca sa previn insolatia, m-am putut delecta cu partea interpretativa. Preferata mea a fost Adriana, sotia lui Antipholus din Ephes, aceasta din urma fiind jucat de un actor care mi se parea in anumite momente leit Jim Carey. Dar si ceilalti au contribuit la deliciul prilejuit de un spectacol antrenant si revigorant.
Au existat si cateva bonusuri: replici din alte piese de Shakespeare, dar si din afara operei lui (Thou shall not pass!), plasate inteligent, gluma ultra-intelectuala cu pluralul substantivului propriu Antipholus si cele doua momente de final, care au trezit bucuria vietii chiar si celor mai toropiti de caldura.
Au fost multe tragedii grandioase la acest festival, asa o comedie incantatoare ca aceasta a picat la tanc!
Sursa imagini: www.shakespeare.tncms.ro.