Escrocii nu au odihna

Contrar asteptarilor, titlul nu se refera la activitatea membrilor actualului legislativ, ci la actiunea unui film argentinian intitulat Nueve reinas, care demonstreaza, inca o data, ca Hollywood-ul nu mai e unicului depozitar al divertismentului de calitate in film.

Pelicula scrisa si regizata de Fabian Bielinsky intra rapid in paine si nu slabeste ritmul pana la distributia alb pe negru de la final: un tip incearca o smecherie intr-un magazin de cartier, e prins si scapa in extremis gratie unui alt escroc, care il coopteaza pentru o zi de potlogarii. In cursul acesteia, apare oportunitatea unei lovituri colosale, vinderea catre un afacerist veros a unor falsuri fara cusur ale unor timbre rare.

Smecheriile si prefacatoriile se tin lant, surprizele asemenea, iar replicile le insotesc cu inteligenta si umor. Retrospectiv, as putea gasi multe fisuri in constructia logica a scenariului, insa atunci am fost captivat exact ca o victima a unei pacaleli: iuresul evenimentelor si retorica protagonistilor mi-au anesteziat simtul critic si m-au dus de nas cum au poftit. Spre deosebire de viata reala, insa, acum nu mi s-a furat nimic, ci mi s-au oferit doua ore de distractie extravirgina.

Toata urzeala venal-instructiva (da, da, sunt si lucruri de invatat din Nueve Reinas, dar nu le divulg, ca nu se stie cand si asupra cui le voi folosi) n-ar functiona fara interpretarile reusite ale celor doi actori principali: Ricardo Darin, memorabil in El secreto de sus ojos si nevrotic rau in Relatos Salvajes, este simpatic in modul sau detestabil, iar Gaston Pauls, cu figura-i placida si bonoma, pacaleste pe toata lumea, in frunte cu mandea spectatorul.

Ca barbat, nu pot sa nu remarc si eu, ca alti cativa masculi din film, fataitul din solduri al Leticiei Bredice, care ar avea darul de a narui piosenia de-o viata a unui stalpnic.

Nueve Reinas ii poate invata pe oameni la prostii, dar o face intr-un mod incantator.

Povesti foarte crude si deloc insolite

relatos1Inainte de a continua cu lectura, intrati pe site-ul www.psycentral.com la sectiunea Quizzes, faceti toate testele de acolo si, numai daca iesiti bine de tot la capitolul sanatate mintala, puteti sa va aplecati asupra recomandarilor mele despre Relatos salvajes. Altfel, fugiti ca de foc de acest film si de tot ce voi spune despre el.

Presupunand ca mi-ati ascultat prieteneascul sfat (desi, daca suferiti de narcisism sau tulburare pasiv-agresiva, sigur n-ati facut-o), sa va spun cum e treaba cu aceasta pelicula argentiniana care n-are mila fata de omenire, incluzandu-ne aici si pe noi, privitorii.

Relatos Salvajes consta din sase segmente narative despre manifestari psihotice, dezaxate, grotesti si violente ale naturii umane. Sunt diferite, insa au cateva elemente in comun.

Toate sunt realizate cu mare precizie regizorala, cu o raceala aproape clinica, menita sa ne indrepte atentia spre exact elementele care presupun impact.

Sunt surprinzatoare, mai ales gratie tertipului de a imobiliza privitorul cu orori prezentate fara perdea (defecat, injunghiat, vomitat), pentru a-i servi apoi un moment de rascruce, previzibil altminteri in conditii de calm si detasare.

relatos2

Remarcabil este, insa, ca toate aceste povesti au si scaparari de umor. Sa te pomenesti razand in timp ce unii se strang de gat sau incearca sa musamalizeze un accident cu victime nu e ceva obisnuit. Inca nu m-am hotarat daca umorul infuzat este supremul stigmat aplicat prostiei umane sau este calea de a supravietui intr-o lume in care au loc astfel de lucruri. Ca rumanu’ impartial, inclin catre amandoua.

relatos3

Relatos Salvajes este un test de sanatate mintala in sine: daca la final simpatizati cu vreunul dintre personaje, poate ca e mai bine sa consultati un specialist.

Rapid.

Ochii sunt oglinda sufletului

Nefiind atat de specializate precum cea americana, cinematografiile emergente (hai sa luam niste termeni din finantele internationale care ne seaca la inima in ultima vreme) se straduiesc sa bage cat mai multe in productiile lor.

Uneori le iese, alteori nu. In argentinianul El secreto de sus ojos le-a iesit bine, cu unele mici scapari.

Ce e El secreto de sus ojos? Un thriller existentialist care graviteaza si in jurul unei povesti de dragoste neimpartasite. Par cam multe la un loc, dar nu va speriati, ca nu e chiar asa rau. Un asistent de procuror, ajuns la pensie, se apuca sa scrie un roman despre un episod al carierei sale, legat de asasinarea si violul unei tinere, reinnodand in acelasi timp legatura cu fosta sefa, pe care a iubit-o si o mai iubeste inca, fara sa-i fi marturisit asta vreodata. Ca urmare, avem un du-te vino intre trecut si prezent, cu momente tragice, revoltatoare sau inaltatoare.

O sa incep cu micile neajunsuri ale filmului, ca sa scap de ele si sa ma concentrez asupra partilor bune. Scenariul, mai ales componenta romantica, e cam prea melodramatic, de parca ar fi fost scris pentru un public elevat, care pretinde ca nu se uita la telenovele, dar in secret tanjeste sa se induioseze la acelasi tip de poveste amoroasa. Reteta cu o iubire nemarturisita functioneaza aproape a priori (vezi Crouching Tiger, Hidden Dragon), iar despre cei care care ii intruchipeaza pe protagonistii de aici (Soledad Villamil si Ricardo Darin) am auzit ca ar fi un cuplu actoricesc rodat in multe creatii, ceva gen Stela Popescu si Alexandru Arsinel, asa ca n-au probleme in a reda chimia necesara.

Daca scenariul ofera momente de „hai, ma lasi”, tot el ne aduce in pragul sublimului; sunt cel putin trei scene pe care fie le intuiam, fie m-au luat prin suprindere, dar care m-au coplesit fara doar si poate: revelatia detectivistica, interogatoriul si dreptatea absoluta. In cazul in care vedeti filmul, sunt curios daca vor fi aceleasi si pentru voi.

Toate, si amorul, si agresivitatea, si prietenia sunt redate cu privirea, mai degraba decat prin vorbe. Mi-aduc aminte ca un prieten mi-a aratat un documentar foarte interesant despre trilogia The Lord of the Rings si despre un tip, a carui unica sarcina pe tot parcursul realizarii celor trei parti era fina prelucrare digitala a ochilor actorilor, astfel incat, cand unul dintre ei vorbea, atentia privitorului sa se indrepte imperceptibil asupra sa.

In El secreto de sus ojos regizorul si actorii reusesc asta fara pic de efecte speciale, concentrandu-se asupra acestui aspect non-verbal fara a dezechilibra creatia per ansamblu. Titlul filmului nu mai este astfel neaparat chintesenta actiunii sale, ci cheia in care trebuie vazut.

Va propun un experiment: priviti El secreto de sus ojos fara sonor si fara titrari si veti fi surprinsi cat de multe veti intelege.