Vaii de ceii din Pompeii

PompeiiLa un film despre dezastrul care s-a abatut asupra orasului Pompeii e ca la Titanic: stii clar ce o sa se intample, esti doar curios sa afli cum si-o vor lua personajele care se chinuie sa incropeasca o poveste.

In cazul de fata, avem una cu un iz de Gladiator (omul liber ajuns sclav, apoi gladiator) pe care il simti de la o posta, plus eterna idila – ea de neam si dezinhibata, el cu vreo paispe clase sociale mai jos, dar viril, plus niste modernisme duse pana in epoca romana – investitori care sa reinvie economic orasul (?!), plus o puzderie de clisee de gen. Apoi vine vulcanul si ii acopera cu lava pe toti care n-apuca sa moara intre timp.

Timpul pana la cataclism se scurge totusi agreabil, printre numeroasele replici, situatii si grimase sablonarde, strecurandu-se si scene de lupta bine regizate, infinit mai antrenante decat cele din 300, bunaoara. Si mai e si vulcanul, care scuipa foc intr-un mod computerizat decent. Unde mai pui ca mi s-a servit la un moment dat un bucata de exactitate istorica de nu mi-a venit sa cred: un bust fidel redat al imparatului Vespasian, predecesorul si tatal lui Titus, in timpul caruia a avut loc eruptia Vezuviului.

In rolurile principale se remarca Kit Harington prin patratelele de pe burta si vocea de tabagist, care, de la Ion Tiriac incoace, e etalonul barbatiei, si Emily Browning, care mi-a lasat o impresia asa de neutra, ca nu stiu cum s-o caracterizez. Impreuna, cei doi sunt protagonistii unei scene care explica dihotomia dintre un barbat si o femeie mai bine decat acel blogger pe care il sharuiesc toate femeile de Facebook (nu spun cine, sa nu se considere atac la persoana).

Pompeii2

In distributie mai avem un responsabil cu umorul si amicitia de culoarea abanosului – Adewale Akinnuoye-Agbaje, pe Kiefer Sutherland pe post de senator roman nasol si alte cateva personaje sortite decesului.

Finalul beneficiaza de o mentiune speciala. Desi previzibil de la un moment incolo, e emotionant si parca merita un film mai bun.

Pompeii3