Ştiu că va părea o mostră de aroganţă din partea mea să-mi dau cu părerea într-un domeniu căruia de-abia i-am zgâriat suprafaţa, dar simt că e ceva ce merită spus:

La cel mai recent spectacol de la Filarmonica „Oltenia” din Craiova am fost blagosloviţi cu Concertul nr. 2 în Sol minor pentru pian și orchestră, op. 22 de Camille Saint-Saëns, având-o în prim plan pe Rebeca Omordia.

Nu a fost prima dată când am audiat un bucată muzicală destinată conlucrării pianului cu restul instrumentelor, însă aici am simţit o supremaţie a acestuia în raport cu celelalte. De obicei, orchestra se desfăşura şi se mai retrăgea din când în când pentru a lăsa loc minunatelor sunete izvorâte din claviatură.

Acum, pianul a condus ostilităţile permanent şi nu spun asta doar ca urmare a minunatei interpretări a Rebecăi Omordia. În sprijinul spuselor mele pot să aduc şi frecvenţa crescută a momentelor când instrumentele cu coarde erau utilizate în stil pizzicato.

Ca urmare, mă încumet să spun că opera lui Camille Saint-Saëns ar putea fi mai ilustrativ denumită Concertul nr. 2 în Sol minor pentru pianul urmat de orchestră, op. 22.

Titlul nu contează, însă, prea mult, pentru că oricum este sublim.

Cea de-a doua parte a spectacolului Filarmonicii din Craiova ne-a oferit Simfonia nr. 6 în La major, WAB 106 de Anton Bruckner, sub bagheta dirijorului Theo Wolters.

Chiar şi fără să fac vreun efort deosebit de imaginaţie, pitorescul variat al muzicii pe care o ascultam m-a făcut să văd aievea filmul a cărui coloană sonoră putea fi.

Accentele orientale din debut m-au transportat într-un deşert necruţător, străbătut de călători sfârşiţi de sete. Soarta le scoate în cale un oraş grandios ascuns de dune, condus de un despot pe nume Ozymandias, a cărui fiică, Galateea, se îndrăgosteşte de căpetenia caravanei, un tânar de prin părţile Samarkandului, pe nume Tasadaar. Idila acestora ocupă partea mai lentă a simfoniei, care devine apoi zbuciumată, marcând peripeţii, trădări, dueluri şi încleştări grandioase.

La final, cei doi înving toate vitregiile şi pleacă împreună din citadela nisipurilor.

Şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi şi-or mai trăi şi azi, dacă n-or fi murit.

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am descris muzica aşa.