Tuse romanesti la Hollywood (Bella Italia)

Marturisesc ca la toate celelalte filme ale lui Jean Negulescu pe care le-am vazut mi-am lasat garda exigentei un pic jos si, dintr-un subiectivism pe care mi-l asum, am cautat ce-i mai bun in ele, fara a ocoli, bineinteles, betesugurile.

Three Coins in the Fountain mi-a facut facilitat aceasta atitudine pentru ca se distinge in filmografia regizorului de origine romana drept una dintre cele mai agreabile pelicule pe care le-a realizat.

Actiunea (cu multa ingaduinta ii putem spune asa) urmareste avatarurile a trei americance de varste diferite in Italia, toate avand acelasi obiectiv: maritisul.

Fiecare dintre ele are un potential consort, insa dinamica relatiei cu aceasta difera de la caz la caz, de aici si senzatia de divertisment inegal pe care o resimti de-a lungul filmului.

Cea dintre Jean Peters si Rossano Brazzi este cea mai schematica, dar proiecteaza o perspectiva interesanta a mentalitatilor de acum jumatate de secol.

Cea dintre Maggie McNamara si fermecatorul Louis Jourdan (acceptabil ca print italian, desi este francez) e simpatica si ofera o imagine nesperata din culisele strategiei pe care o femeie o utilizeaza cand vor sa prinda in mreje un barbat.

Cea dintre Dorothy McGuire (Gentleman’s Agreement) si Clifton Webb (Titanic, Laura), desi sufera la capitolul plauzibil din cauza lipsei de compatibilitate a interpretilor, beneficiaza, paradoxal, de cele mai consistente mostre de arta actoriceasca. Clifton Webb, in special, beneficiaza de un numar bunicel de replici care ii pun in valoare superba pedanterie.

Cele trei idile cunosc momente de cumpana, insa se solutioneaza atat de abrupt, incat mai sa cred ca scenaristul a fost concediat in timpul filmarilor, iar restul povestii a fost scris de peruchier.

Nu conteaza prea mult, insa, pentru ca, pe tot parcursul sau, Three Coins in the Fountain ne rasfata cu mirobolante imagini din Italia, filmate cu o tehnica inedita in epoca, numita Cinemascope, si care mi-a relevat, inca o data, ce minunat dar al naturii si istoriei este aceasta tara.

Roma beneficiaza de partea leului, nelipsind locuri celebre precum Colosseum-ul, Piazza din Spagna sau Fontana di Trevi, insa ne putem delecta si cu niste cadre magnifice din Venetia, precum si cateva imagini din peisajul rural italian, cu acea convivialitate specific latina, care ii incanta pe straini si cand vin in tara noastra.

Deliciul vizual pe care ni-l faciliteaza Jean Negulescu n-a ramas nerasplatit: Three Coins in the Fountain a castigat Oscarul pentru Cea mai buna imagine color, surclasand la aceasta categorie adversari de marca, precum Rear Window al lui Alfred Hitchcock sau Seven Brides for Seven Brothers al lui Stanley Donen. Banuiesc ca imaginile de o frumusete ravasitoare au contribuit si la nominalizarea peliculei (ceea ce a fost un pic peste meritele ei, sa recunoastem) la categoria Cel mai bun film, a doua distinctie de acel fel primita de vreo creatie a craioveanului hollywoodian, dupa Johnny Belinda.

Melodia cu titlu eponim a lui Frank Sinatra, la randu-i oscarizata, intregeste magia facila, dar necesara, pe care o degaja acest film, care ne aminteste ceva ce si multi dintre voi stiti:

Italia este cea mai frumoasa tara din lume.

Tuse romanesti la Hollywood

Tuse romanesti la Hollywood (Inceputul)

Tuse romanesti la Hollywood (Lacrimile)

Tuse romanesti la Hollywood (Speaker for the Dead)

Tuse romanesti la Hollywood (Musical-ul)

Tuse romanesti la Hollywood (Speaker for the Dead)

Phone Call from a StrangerPeriplul prin creatiile cinematografice care poarta semnatura romanului hollywoodizat Jean Negulescu imi releva lucruri pe care le stiam, dar si unele noi.

Din punct de vedere al scenariului, Phone Call from a Stranger este cel mai indraznet dintre filmele lui Negulescu pe care le-am vazut pana acum (Johnny Belinda, The Mask of Dimitrios, Titanic). Firul narativ il urmareste pe un avocat (Gary Merrill) care isi ia lumea in cap, suparat fiind de o infidelitate a sotiei; in aeroport, in avion si in escala pe care acesta o face fortat interactioneaza mai strans cu alte trei personaje: un doctor apasat de trecut, un comis-voiajor fanfaron si obositor prin glumele nesarate pe care le face permanent si o starleta de cabaret care are probleme cu soacra. Protagonistul este unul dintre putinii care supravietuieste teribului accident aviatic care urmeaza si isi asuma obligatia morala de a ii contacta pe apropiatii fiecaruia dintre cei trei tovarasi de drum.

De aici, filmul se desface precum un boboc de floare, in trei petale diferite, dar remarcabile. Din nou, Negulescu isi dezvaluie abilitatea de a lucra cu actorii, care au interpretari excelente. Avem doua nume mari in distributie: Shelley Winters, expresiva si hazlie, si Bette Davis care, surprinzator, apare doar intr-un rol episodic, dar care se constituie in cel mai emotionant al intregii pelicule. Prestatii meritorii mai vin si din partea lui Merrill insusi, mai ales in a doua parte a filmului, cand figura sa usor arida (amintindu-mi de cea a lui Humphrey Bogart) se potriveste de minune sarcinii de a regla postum relatiile companionilor cu ceilalti, precum si de la Michael Rennie, Keenan Wynn sau Beatrice Straight.

Din punct de vedere tehnic, Jean Negulescu este extrem de priceput in a starni senzatii de iminenta a dezastrului, ca in scenele accidentului rutier (nu va spun mai multe, vedeti voi ce si cum) sau ale celui aviatic care, in ciuda unor stangacii inerente perioadei (filmul e facut in 1952), da un pic de frisoane celor care au calatorit cu avionul si au simtit turbulente. In rest, regizorul nu are alta treaba decat sa isi urmareasca impecabilii actori in scene de interior sau prim-planuri.

Phone Call from a Stranger2

Ce am constatat, totusi, este ca lui Jean Negulescu i-a lipsit o viziune organica, o capacitate de a concepe unitar un film, asa cum o facea un William Wyler de pilda. Creatiile romanului sunt curajoase ca idee, dar fragmentate si inegale ca executie. In plus, uneori sunt excesiv de picturale, aici vadindu-se aplecarea pe care Negulescu a avut-o de mic catre aceasta arta.

Dar, ca si in cazul celorlalte filme amintite mai sus, si despre Phone Call from a Stranger pot sa afirm ca nu regret niciun moment ca l-am vazut.

Phone Call from a Stranger3

Bonus – imagine rara cu Jean Negulescu pregatind o scena cu Bette Davis si Gary Merrill, gasita pe site-ul www.acertaincinema.com

Phone Call from a Stranger4