Desi se codeste prin ploi periodice, vara se instaleaza treptat, iar obiceiurile de lectura merita o mica deviere catre experiente mai facile, care, in cazul meu, se materializeaza in romane de suspans, care nu sunt nici prea-prea, nici foarte-foarte din punct de vedere intelectual.

Calitatea este intotdeauna o cerinta, iar cartea de beletristica scrisa de Andrea Camilleri si intitulata Forma apei a indeplinit-o, oferindu-mi chiar si un bonus.

Actiunea incepe, asa cum se cuvine, cu o crima misterioasa si tulburatoare prin pozitia sociala si influenta victimei. Decesul cu pricina il introduce in scena pe inca un membru marcant din clubul lui Marlowe, Poirot, Maigret et comp.

Comisarul Montalbano nu depaseste limitele unei creatii din aceasta zona a literaturii, insa e suficient de bine conturat si de simpatic, in ciuda omenestii scaderi masculin-italiene referitoare la femei, incat sa fii de partea lui in toate interactiunile pe care le are in derularea anchetei.

Fauna umana pe care o descoperim astfel are caracterul ingrosat la care ne-am astepta de la orice fictiune de tip noir beletristic, cu politicieni verosi si concupiscenti, dame nimfomane sau proxeneti plini de aur pe degete, urechi si alte orificii.

Desi suspansul nu devine insuportabil in niciun moment, se pastreaza totusi constant pe tot cuprinsul cartii, ceea ce accelereaza traseul lectorului spre deznodamant.

Concluzie de roman: si la ei, ca la noi.

Acel bonus despre care va vorbeam este cadrul geografic in care are loc actiunea: Sicilia. O insula scaldata de soare, cu peisaje de coasta mirific sculptate de apa si populata de oameni aprigi atat la manie, cat si in amor.

Asa ca, daca v-o lovi norocu’ sa cititi Forma apei tolaniti pe un sezlong, pe o plaja din Cefalu, o sa aveti parte si de un deliciu metatextual, pe langa cel senzorial.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o pauza de suspans luminoasa, in ciuda tenebrelor pe care le prezinta.