Gibran al economiei

Cei de la libraria online Libris au initiat o noua sectiune, de carti in limba engleza, din care am inceput sa ma infrupt si eu, iar antreul a fost cu totul special.

23 Things They Don’t Tell You about Capitalism de Ha-Joon Chang e o carte inrudita indeaproape cu Freakonomics sau The Tipping Point, adica socio-psiho-economie spusa cat mai pe limba vulgului, nu doar pentru profesionistii intr-ale finantelor. Spre deosebire de acestea, lucrarea coreanului e mai concentrata (cred ca imi faceam seppuku, daca imi scapa „focusata”) pe un anume subiect, mai precis capitalismul, si mai precis capitalismul salbatic de inspiratie americana.

Adversar fatis al conceptului de „piata libera”, fapt pe care il recunoaste fatis dupa nici 50 de pagini, Ha-Joon Chang ia aceasta forma a activitatii economice umane si o ataca din diverse directii, materializate in cele 23 de lucruri pe care se presupune ca nu le stiai despre capitalism. Acum, sa nu va imaginati ca autorul chiar o sa scoata din joben niste chestiuni absolut inedite, titlul fiind infuzat cu acea doza de marketing indispensabila economiei de piata (hmm, intram in paradoxuri, oare?).

Chiar si in formularea celor 23 de aspecte, coreeanul baga un strop de scandalos, unele titluri de capitole avand darul sa starneasca din start controverse: masina de spalat a schimbat mai mult lumea decat Internetul, nu exista piata cu adevarat libera, interventia guvernului in domeniul privat e uneori binevenita (era sa zic „salutara”, dar de cand cu Gadea si MRU, cuvantul asta e periculos) etc.

Calitatea cartii consta in modul cum autorul isi argumenteaza ideile, cum te mana prin subcapitole, cum repeta cand e cazul si face chiar pe avocatul diavolului cand e nevoie. E adevarat ca, asa cum afirma bestiala mea sora, cazuistica e la mare cinste, ca uneori apar paradoxuri si chiar contradictii, dar tocmai astea sunt cele care pun rotitele in miscare.

Tot bestiala mea sora deplangea lipsa de consistenta cifrica a argumentelor, dar ea e economista de profesie, am vazut-o petrecand ore si zile ca sa-si faca un referat despre piata asigurarilor; eu, in schimb, sunt umanist, iar pentru mine economia inseamna salariu, preturi, reactiile oamenilor la scaderea sau cresterea acestora, lacomie vs. prudenta.

De aceea, unele dintre afirmatiile lui Ha-Joon Chang m-au uns pe suflet, nu pentru ca am descoperit ceva nou, ci pentru ca ditamai profesorul de la Cambridge a confirmat ce gandeam si eu, un umil blogger care participa la RoBlogFest la categoria Blog de filme :). Societatea bazata pe cunoastere e o iluzie, trebuie sa punem mana sa muncim si cu bratele; piata libera nu e intregime libera, pentru ca exista o puzderie de restrictii pe care azi le luam de-a gata, dar intr-o vreme pareau de neconceput pentru unii; le e usor unora sa pretinda tarilor mai sarace piata libera, dupa ce ei au trecut prin secole de protectionism; criza mondiala a aparut pentru ca oamenii au facut prostia sa se joace cu bani pe care nu ii aveau.

23 Things They Don’t Tell You about Capitalism seamana in mintea mea cu Profetul de Khalil Gibran. Ambele carti iau aspecte ale existentei umane si ofera viziuni asupra acestora. Nu intotdeauna esti de acord cu ele, dar nu poti nega o atractivitate in forma care te obliga parca la reflectie.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru 23 de exercitii de gandire.

Neam cu Freakonomics

Tot din aceeasi galerie a cartilor precum Freakonomics, adica acelea care imbina sociologia, economia si psihologia, face parte si The Tipping Point, de Malcom Gladwell.

Titlul cartii a fost tradus in romana Punctul Critic si se refera la acele cauze minore care produc schimbari majore. Lucrarea de fata e mai coerenta decat frate-su Freaknonomics, dar nu atinge niciodata varfurile de interes pe care le-am simtit in cartea lui Stephen Dubner si Steven Levitt.

Teoria poate fi redusa chintesential la niste legi nu lipsite de sens:

– Cele trei tipuri de oameni care declanseaza epidemii sociale – Conectorii (care cunosc pe toata lumea), Expertii (care stiu pentru toata lumea) si Vanzatorii (care conving pe toata lumea)

– Legea aderentei – ce si cum are lipici la mase

– Legea contextului – omul potrivit cu mesajul potrivit, la locul potrivit.

Dupa cum vedeti, sunt chestiuni aflate in responsabilitatea univoca a bunului simt. Aceasta osatura de idei e imbracata in studii de caz, pitrocite si reluate uneori, dar, dintre care unele sunt demne de luat in seama. Un exemplu care mi-a placut  e modul cum oficialitatile din New York au combatut infractionalitatea din metrouri – aici Gladwell face o paralela intre ideile sale si teoria „ferestrelor sparte”, care ar merita studiata intens si la noi.

Carti precum the Tipping Point sau Freakonomics au o calitate incontestabila: te fac sa iti ridici privirea din pagini si sa o arunci in lumea din jur, dupa care sa te intorci la citit, apoi iar sa arunci o privire si tot asa. Pendularea aceasta intre teoretic si palpabil naste o abilitate indispensabila in ziua de astazi: simtul realitatii.

La cartea laudata sa nu vii cu sacul de pretentii

Freakonomics de Steven D. Levitt si Stephen J. Dubner este o carte care, fara a fi rea, are neajunsul ca, datorita unui titlu foarte incitant si a unei publicitati indesate, da impresia ca va lamuri definitiv si decisiv marile enigme ale lumii contemporane.

Evident ca nu e cazul, iar cine si-a creat un orizont de asteptari prea mare va fi inevitabil dezamagit, pentru ca Freakonomics nu este decat o suita de studii de caz care demonstreaza ca ratiunea, lipsa de prejudecati si cifrele (sau statisticile), corelate, pot dezvalui motivatii reale si perspective globale corecte.

Cartea are mai multe capitole, distincte ca tematica, dar unite sub acelasi indemn la o gandire eliberata de prejudecati, si este un amestec de istorie, statistica si macroeconomie. Cele mai atractive si relevante mi s-au parut cel despre cum a fost infrant Ku Klux Klan-ul si cel despre cum sunt depistati profesorii trisori, cele despre modul cum a influentat legalizarea avorturilor scaderea criminalitatii si despre universul traficantilor de droguri sunt asa si asa, iar cel despre modul cum numele influenteaza viata si cariera unui om e prea imbacsit ca sa intereseze prin altceva decat prin concluzii.

Fara sa vreau, citind Freakonomics, mi-am adus aminte ca Dinel Staicu pretindea ca are un doctorat in economie, cu tema economie subterana. Cine stie cunoaste.

Desi interesul pentru ideile si faptele din Freakonomics este diminuat de faptul ca analizele vizeaza tabloul socio-economic din SUA, iar tarisoara noastra are multe alte apucaturi, cartea are meritul real de a indemna la reflectie. Iar un impuls in plus de a nu ne mai avanta orbeste in concluzii e binevenit oricand.