Spre deosebire de o mare parte a mapamondului, relatia mea cu George R. R. Martin a fost una pasagera: am citit A Game of Thrones, nu m-a atras si l-am parasit fara regrete.
Intamplarea a facut sa imi sara in ochi un titlu Furtuna pe Windhaven – care il are ca autor, dar nu singur, ci in tandem cu Lisa Tuttle, asa ca am decis sa ii acord din nou atentia, mai ales ca romanul are un motto incantator:
Odata ce ai gustat zborul,
pe pamant vei pasi cu privirea
mereu intoarsa spre cer,
caci acolo sus ai fost
si intr-acolo tanjesti a te intoarce.
(Leonardo da Vinci)
Aceasta este ideea in jurul careia se contruieste intreaga actiune a cartii: pe planeta Windhaven, mai acoperita de ape decat pamantul, cu un uscat faramitat in diverse insule, o categorie aparte de locuitori au invatat sa zboare cu ajutorul unor aripi care beneficiaza de respct cvasi-religios.
Aceasta casta a zburatorilor este ereditara, insa o tanara pe nume Maris, descendata din categoria denumita simpatic, dar derogatoriu, inradacinati, indrazneste sa spere si incearca sa patrunda in randul acestora.
Cartea este structurata in trei parti, corespunzand unor perioade diverse din viata protagonistei, cu provocarile varstei si ale unei lumi in care traditia este pusa sub semnul intrebarii si intra in conflict cu aspiratiile, uneori agresive, ale reformatorilor.
Fara a avea un ritm fulminant, Furtuna pe Windhaven mentine interesul treaz prin inteligenta situatiilor prezentate si prin personajele bine reliefate. Harta de la inceputul romanului, o simpla imagine initial, se materializeaza pe masura ce inaintezi cu lectura site familiarizezi cu intregul cadru cultural si geopolitic conturat de cei doi autori.
Iar daca politica si psihologia nu reusesc sa va prinda, atunci descrierile zborurilor o vor face cu siguranta. Va recomand sa acordati acelor pagini un supliment de atentie si sa incercati sa vizualizati cat mai in detaliu dinamica planarii si pericolele care survin. Va rezulta un spectacol mental grandios si ma mir ca Hollywood-ul nu l-a dibuit inca.
Am fost tentat de cateva ori, in special la inceput, sa incerc sa stabilesc unde a contribuit fiecare dintre autori, insa am renuntat, din doua motive:
In primul rand, as fi cazut prada unor prejudecati, cum ca el ar scrie pasajele lucide, iar ea pe cele emotionale. Poate ca asa e, sau poate ca nu si n-am vrut sa ma documentez, ca sa lamuresc distinctia.
In doilea rand, si cel mai important, Furtuna pe Windhaven este o carte buna, care reuseste sa se scuture de cordonul ombilical care o leaga de creatori si care se sustrage disectiei spontane.
Si asa isi implineste menirea de capatai.
Te face sa zbori.
Cu gandul.
P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca m-au ajutat sa parcurg vazduhul.