Viata de Icar

Spre deosebire de o mare parte a mapamondului, relatia mea cu George R. R. Martin a fost una pasagera: am citit A Game of Thrones, nu m-a atras si l-am parasit fara regrete.

Intamplarea a facut sa imi sara in ochi un titlu Furtuna pe Windhaven – care il are ca autor, dar nu singur, ci in tandem cu Lisa Tuttle, asa ca am decis sa ii acord din nou atentia, mai ales ca romanul are un motto incantator:

Odata ce ai gustat zborul,

pe pamant vei pasi cu privirea

mereu intoarsa spre cer,

caci acolo sus ai fost

si intr-acolo tanjesti a te intoarce.

(Leonardo da Vinci)

Aceasta este ideea in jurul careia se contruieste intreaga actiune a cartii: pe planeta Windhaven, mai acoperita de ape decat pamantul, cu un uscat faramitat in diverse insule, o categorie aparte de locuitori au invatat sa zboare cu ajutorul unor aripi care beneficiaza de respct cvasi-religios.

Aceasta casta a zburatorilor este ereditara, insa o tanara pe nume Maris, descendata din categoria denumita simpatic, dar derogatoriu, inradacinati, indrazneste sa spere si incearca sa patrunda in randul acestora.

Cartea este structurata in trei parti, corespunzand unor perioade diverse din viata protagonistei, cu provocarile varstei si ale unei lumi in care traditia este pusa sub semnul intrebarii si intra in conflict cu aspiratiile, uneori agresive, ale reformatorilor.

Fara a avea un ritm fulminant, Furtuna pe Windhaven mentine interesul treaz prin inteligenta situatiilor prezentate si prin personajele bine reliefate. Harta de la inceputul romanului, o simpla imagine initial, se materializeaza pe masura ce inaintezi cu lectura site familiarizezi cu intregul cadru cultural si geopolitic conturat de cei doi autori.

Iar daca politica si psihologia nu reusesc sa va prinda, atunci descrierile zborurilor o vor face cu siguranta. Va recomand sa acordati acelor pagini un supliment de atentie si sa incercati sa vizualizati cat mai in detaliu dinamica planarii si pericolele care survin. Va rezulta un spectacol mental grandios si ma mir ca Hollywood-ul nu l-a dibuit inca.

Am fost tentat de cateva ori, in special la inceput, sa incerc sa stabilesc unde a contribuit fiecare dintre autori, insa am renuntat, din doua motive:

In primul rand, as fi cazut prada unor prejudecati, cum ca el ar scrie pasajele lucide, iar ea pe cele emotionale. Poate ca asa e, sau poate ca nu si n-am vrut sa ma documentez, ca sa lamuresc distinctia.

In doilea rand, si cel mai important, Furtuna pe Windhaven este o carte buna, care reuseste sa se scuture de cordonul ombilical care o leaga de creatori si care se sustrage disectiei spontane.

Si asa isi implineste menirea de capatai.

Te face sa zbori.

Cu gandul.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca m-au ajutat sa parcurg vazduhul.

Doua premiere asa si asa

Ultimele zile au presupus doua premiere pentru mine: un prieten a fost suficient de MARINinimos si increzator, incat sa-mi imprumute Kindle-ul sau, iar pe acesta am gasit A Game of Thrones; sper ca v-ati prins ca e vorba de carte.

Mai intai despre Kindle; vreo cateva ore m-am simtit foarte bine folosindu-l, aveam impresia ca sunt intr-un viitor indepartat in care lumea nu mai citeste deloc, decat eu, un mare iluminat, am descoperit capodopere ale unei umanitati de mult disparute. Dupa ce s-au mai atenuat fanteziile futurist-grandomane, am inceput sa vad si foloasele practice ale Kindle-ului, precum si neajunsurile sale.

Am o camera ticsita cu carti. Deja, cand apar noi achizitii, problema amplasarii lor undeva frumos si accesibil se ascute, iar accesibilul pierde teren (ma rog, ar fi multi care ar spune ca si configuratia bibliotecii mele sufera la capitolul frumusete, dar pe mine nu ma ating vorbele lor, pentru ca o simpla privire aruncata inspre ea imi provoaca incantare). Kindle-ul mi-ar depozita toate averea spirituala intr-un spatiu ridicol de restrans.

Dar aici intervin si minusurile. Nu numai ca tehnologia te poate lasa balta oricand si, daca i-a trecut un pic timpul, nu prea mai poti sa o repari cum se cuvine, dar un raft plin de carti are si rol terapeutic. Nu va ganditi la pozele care circula pe Internet, cu pat de carti, buda de carti, baldachin de carti etc., acelea sunt excese, la fel de nocive ca lipsa cartilor. Vorbim despre ceva mai simplu si mai uman. O polita plina de volume te invata deopotriva ordinea si diversitatea, sistematizarea si placerea aleatoriului sau a memoriei involuntare.

Lipsuri sunt si in insusi actul de a citi. Am crescut si traiesc cu reflexul datului de pagini, cu placerea rasfoirii si cu o usoara bruschete in a trata obiectul de hartie. La un Kindle, toate acestea nu mai sunt posibile; ca o dovada, ganditi-va doar sa aruncati cu reader-ul cat colo, cand lectura se ingreuneaza sau provoaca migrene. Nu puteti, pentru ca obiectul acela a costat bani buni, pe care nu-i aveti oricand si oricum.

Cam atat despre Kindle. Acum, despre A Game of Thrones.

N-am vazut nici o secunda din serial, deci acest univers imaginar al lui George R.R. Martin venea cu o faima nedefinita. O bucata buna de carte parea justificata: personaje cu duiumul, intrigi asijderea, planuri narative cat cuprinde si o tensiune care creste. Care creste, creste si nu se mai opreste.

N-am avut niciun fel de obiectie ca multe dintre personajele si situatiile care ma prinsesera imi miroseau a deja vu (fara a sti clar de unde sa le iau, dar, fiind centura neagra 3 Dan in citit, am incredere ca nasul nu ma inseala), dar cand m-am prins ca intr-un volum de cuvinte care lui James Clavell ii ajunge sa inceapa si sa sfarseasca bestialul sau Shogun, George R.R. Martin se taraie cu naratiunea exagerat de mult, atunci A Game of Thrones mi-a devenit indiferent.

Un dram de curiozitate m-a impinsa sa aflu ce se mai intampla in restul romanelor, citind niste rezumate online, care m-au lamurit pe deplin: itele se incurca si nu se mai descurca deloc, iar violenta excesiva il apropie pe George R.R Martin de Alejandro Gonzalez Inarritu prin aceeasi greseala: aceea de a crede ca, daca ma ingretoseaza, automat ma si cucereste.

A Game of Thrones si suratele ei constituie un exemplu de afacere scriitoriceasca reusita si merita sa ramana mai degraba in istoria marketingului, decat in analele literaturii.