Complexitate nebanuita

crossfire1E foarte interesant ca, in anul cand Gentleman’s Agreement castiga Oscarul pentru o subtila expunere a antisemitismului, un concurent era Crossfire, care aborda aceasta problema dintr-o alta perspectiva.

Daca pelicula aceea prezenta discriminarea manifestata tacit, aceasta vizeaza manifestarea urii exacerbate de traume, prostie si rea-vointa.

Un cetatean de origini evreiesti este gasit mort in camera unui soldat lasat la vatra, care nu e de gasit, iar marturiile celor doi camarazi nu au darul de a clarifica prea mult situatia. Pe urmele suspectului se lanseaza atat politia, cat si alti militari care vor sa aiba controlul asupra ce se intampla cu unul din randul lor.

Ce incepe ca un film de suspans straveziu se dezvolta intr-o creatie de o complexitate nebanuita, in care solutionarea situatiilor satisface orice exigente ale logicii, iar substratul atinge chestiunea delicata a alienarii soldatilor intorsi de pe campul de lupta si osmoza acesteia cu ura pretins rasiala, dar care ascunde, de fapt, tulburari mentale.

Scenografia redusa trece neobservata, gratie scenariului inteligent si a interpretarilor foarte reusite, un amanunt simpatic fiind ca primele trei ca importanta apartin unor actori al caror prenume e Robert. Toate antologiile de film il amintesc pe Robert Ryan si pe buna dreptate, personajul sau instabil psihic e fascinant, nu neaparat pentru ca ar fi vreun spirit malefic fara cusur, ci pentru ca e o invalmaseala de agresivitate, teama sau duplicitate, redate potentat de prim planurile pe care regizorul Edward Dmytryk insista sa i le ofere.

crossfire2

Robert Mitchum e onorabil de charismatic in rolul ofiterului integru si protector cu ai sai, iar Robert Young, desi beneficiaza de o partitura schematica, aceea a detectivului rational, pe care nu il prostesti cu una, cu doua, impresioneaza prin discursul superb care explica impecabil resorturile psihologice ale urii si violentei. Dintre sporadicele aparitii feminine, se distinge Gloria Grahame, o dama de companie artagoasa si vulnerabila deopotriva.

crossfire3

Desi s-au intrecut la Oscaruri, Gentleman’s Agreement si Crossfire conlucreaza in posteritate pentru a ne demonstra pericolele si manifestarile discriminarii.

 

Cinematograful despre el insusi

bad and beautifulE ciudat si interesant sa constati ca o definitie veritabila a dragostei reiese dintr-un film care nu are un subiect acest simtamant, care, mai mult, e chiar terfelit in desfasurarea sa.

The Bad and the Beautiful este un sirag de trei povesti despre cum un producator fara scrupule se foloseste si raneste un regizor, o actrita si un scenarist, fiecare obiectul unei pretinse afectiuni a personajului principal la un moment dat.

Sub o structura narativa schematica si vadit inspirata de Citizen Kane, regizorul Roberto Rosellini desface invelisul stralucitor al Hollywood-ului si ni-l dezvaluie in toata meschinaria si dezumanizarea lui. Tehnologia si metodele de lucru s-au schimbat, poate, intre timp, insa indraznesc sa cred ca modul de a confectiona un star, lupta pentru fonduri, infidelitatile sau presiunile pentru redactarea unui scenariu raman de actualitate.

Mai mult decat orice, scenele in care diversi actori trec de la gesturi hieratice in fata camerei la unele pline de lehamite in spatele ei ne demonstreaza cat de inrobiti suntem la produsele fabricii viselor si cata diferenta e intre construtele fictive care ne hranesc imaginatia si realitatea deloc glorioasa.

Scenariul e acid tot timpul, spiritual deseori si chiar poetic pe alocuri, iar cuvantul „sex” (filmul e realizat in 1952!) este mentionat de un numar surprinzator de mare de ori.

bad and beautiful3

In ipostaza producatorului amoral si charismatic, Kirk Douglas face unul dintre marile sale roluri. Cunoscut pentru expansivitate si virilitate, le reduce aici turatia, reusind in acel fel sa proiectez un aer de permanenta duplicitate, pe care noi, spectatorii, o simtim, dar partenerii de ecran, nu.

Acestia se disting la randul lor prin interpretari reusite: Lana Turner isi exploateaza o latura non-actoriceasca, aceea de vedeta in afara ecranului, insa compenseaza printr-o puternica manifestare de isterie, intr-o scena de o intensitate aproape palpabil. Walter Pidgeon, un tip altminteri impozant reuseste, la fel ca si protagonistul, sa isi reduca din charisma, tocmai pentru ca figura sa stearsa sa serveasca rolului de contabil lipsit de imaginatie, iar Gloria Grahame e adorabila prin snobism si naivitate in rolul sotiei scenaristului blazat.

bad and beautiful2

Daca elimini pielea de pe un om, imaginea ramasa este dizgratioasa la prima vedere. Si totusi, la o examinare mai atenta, esti fascinat de extraordinarul mecanism care ne permite sa existam si sa ne manifestam.

Avand in titlu cele mai potrivite epitete, The Bad and the Beautiful ne spune acelasi lucru despre Hollywood.

bad and beautiful4