Cuceriri SF (12)

Nu, nu m-am lasat pe tanjala, doar lipsa timpului m-a impiedicat sa va spun despre alte patru romane SF remarcabile:

Consider Phlebas – dupa ce m-a uluit The Player of Games, m-am gandit sa explorez metodic universul Culture imaginat de Iain M. Banks si m-am intors la prima carte din serie, care se petrece in timpul unui razboi galactic pe care aceasta civilizatie cvasi-umana il poarta impotriva uneia extraterestre, foarte belicoase. In slujba acesteia din urma se afla protagonistul, un asasin care-si poate schimba infatisarea si care, in urma peripetiilor in care este implicat, isi vede loialitatea clatinandu-se. Actiunea si personajele nu au savoarea si coerenta capodoperei care i-a urmat, insa peisajele spatiale sau planetare pe care autorul le contureaza fara sa faca rabat de la detalii sunt grandioase. Regasim si aici niste drone, masini zburatoare si pline de umor, care, la cum evolueaza tehnologia, nu mai par doar o gaselnita literara.

The Mote in God’s Eye – rod al colaborarii dintre Larry Niven si Jerry Pournelle, acest roman este de o complexitate si amploare incantatoare. Intr-un viitor indepartat, un imperiu uman galactic (care aduce vag a cel Austro-Ungar la apogeul stratificarii) initiaza o expeditie intr-un sistem solar indepartat si descopera o civilizatie misterioasa si aparent avansata, dar care nu ajunsese sa stapaneasca tehnologia calatoriei printre stele. Impresionant este cum, in doar cateva sute de pagini, traim emotia saltului in necunoscut, fiorul primului contact, uimirea descoperirii, socul ciocnirii civilizatiilor si tensiunea conflictului care inclina de ambele parti. Pe langa toate acestea, mai avem si o idila, personaje care se creioneaza consistent si multe descrieri stiintifice, plasmuite, ce-i drept, dar atat de detaliate, incat sunt credibile. Literatura SF a dat rar dovada de mai multa generozitate ca acum.

Stand on Zanzibar – poate ati observat ca in aceasta serie romanele SF sunt aranjate in ordine crescatoarea impresiei pe care mi-au produs-o; in cazul de fata, aceasta carte a lui John Brunner a depasit magnificul The Mote in God’s Eye nu pentru ca mi-ar fi placut mai mult, ci pentru ca i-am recunoscut autorului doua calitati: incredibila diversitate stilistica si faptul ca a infatisat acum cateva decade fenomene de o frapanta actualitate pentru anul care sta sa se incheie – 2017. La primul punct as avea de mentionat ca romanul nu are o actiune liniara sau care sa suscite prea mare pasiune, fiind mai mult un mozaic de voci si personaje de mai mica sau mai mare importanta, care traiesc si incearca sa caute un sens intr-o lume ultra-tehnologizata si lipsita de suflet; Brunner jongleaza fara nicio dificultate cu texte de diverse lungimi si registre, de la reclame la dialoguri, insa capitolul petrecerii se distinge ca varf al scriiturii sale precum muntele Kilimanjaro in savana africana. La al doilea punct, avem pe asa-zisii „muckers”, adica descreieratii care dau iama in multime, cu intentia de a face rau (vezi atentatele de la Nice, Barcelona sau Charlottesville), apelul la o inteligenta virtuala, care in roman are un nume pitoresc – Shalmaneser, realitatea virtuala care substituie calatoriile reale (Mr. and Mrs. Everywhere) si jucatul cu genele umane. Stand on Zanzibar este un fel de Back to the Future ingrijorator de precis.

The Forge of God – pana sa citesc acest roman de Greg Bear, Childhood’s End a lui Arthur C. Clarke detinea doua superlative: cea mai deprimanta carte SF pe care o lecturasem vreodata si cea mai intensa viziune asupra sfarsitului Pamantului pe care cuvintele scrise mi-au plasmuit-o vreodata in minte. Ca in viata si in istorie, e timpul ca liderul sa predea stafeta, insa aceasta tranzitie este incontestabila. Entitati extraterestre sunt descoperite in diverse parti ale lumii sau intra in contact discret cu diversi indivizi, tranformand Terra intr-un camp de batalie al vietii si mortii, al deznadejdii si sperantei. Descrierile geologice sau stiintifice sunt impecabile, insa si ele palesc in fata laturii umane a cartii, a multitudinii de reactii pe care le manifesta diversele personaje, care cad prada fatalismului sau se prefac ca ignora semnele apocalipsei sau se agata orbeste de orice farama de sansa se intrevede. Exista sau nu incalzire globala? Este planeta noastra in pericol? Nu stiu sigur, insa nu ne permitem sa gresim in aceasta privinta. The Forge of God ne arata intr-un mod coplesitor ce se poate intampla daca o facem.

Cuceriri SF

Cuceriri SF (2)

Cuceriri SF (3)

Cuceriri SF (4)

Cuceriri SF (5)

Cuceriri SF (6)

Cuceriri SF (7)

Cuceriri SF (8)

Cuceriri SF (9)

Cuceriri SF (10)

Cuceriri SF (11)