Inca o sansa pentru Herta Muller

Nu-mi place Herta Muller.

Nu ma iau de modul cum arata, ca sa nu-mi pun spatiul virtual in cap.

Am un ce impotriva modului cum scrie, fapt pe care l-am dezbatut la ceva timp dupa ce a luat premiul Nobel pentru literatura, cand mi-a picat in mana una dintre cartile ei.

Si pentru ca nu-mi place, nici n-am mai cautat sa ma intalnesc cu ea in calitate de cititor.

Insa, pe datele de 17, 18, 20 si 21 decembrie, la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova, regizorul Alexandru Istudor si actorii Romanita Ionescu, Adrian Andone, Marian Politic, Gabriela Baciu, Stefan Cepoi, Corina Druc, Vlad Udrescu si Raluca Paun incearca sa ma reconcilieze cu Herta Muller prin intermediul spectacolului intituat Cealalta tara.

Piesa se bazeaza pe trei romane ale ei (Calatorie intr-un picior, Omul este un fazan pe lume si Inca de pe atunci vulpea era vanatorul) si urmareste istoria personajului Irina si a familiei acesteia in Romania anului 1989, precum si incercarile lor de a parasi tara cu destinatia Germania.

Da, stiu, subiectul este grav si tragic, insa scriitura nemtoaicei, pe care romanii s-au grabit sa o revendice, de parca ar fi meritul lor ca au prigonit-o si au trimis-o spre Nobel, n-a rezonat cu fiinta mea.

Dar am mai imbatranit si am devenit mai tolerant, asa ca nu ascund ca sunt curios cum o s-o receptez acum.

 

N-avem nevoie de Herta Muller

Cand Herta Muller a luat premiul Nobel, o sete de apreciere specifica unui popor flamand ca al nostru i-a impins pe multi sa ii gaseasca romanisme cat mai multe in opera, astfel incat sa putem striga sus si tare ca aspectul asta al personalitatii ei i-a adus prestigioasa distinctie.

Care se cam da pentru stangisme si acuze la adresa dictaturilor de tot felul, asa ca Herta Muller a intrat in cursa inca din momentul cand s-a apucat sa redea impresii despre caracterul mizerabil al vietii in timpul regimului comunist.

Cam asta e tema cartii Inca de pe atunci vulpea era vanatorul… Nu stiu despre voi, dar mie titlul mi-a sunat cam dubios si mi-a dat o senzatie de proza lirica greoaie si obositoate. Asa a si fost, cu mentiunea ca, pe alocuri, nemtoaica (va explic imediat de ce-i zic asa) a reusit sa creeze un efect de atmosfera ranceda destul de reusit si, probabil, destul de apropiat de realitatea cotidiana a vietii in comunism.

Despre subiectul cartii nu pot sa va spun mare lucru. Are un personaj central vag conturat in persoana unei profesoare numite Adina, care duce o existenta searbada, are o blana de vulpe drept covor si ajunge sa fie urmarita de Secu pentru asta. O prietena a ei se imbarliga chiar cu ofiterul care o fileaza pe pseudo-eroina principala si mai avem si schita microcosmosului muncitoresc al unei fabrici.

Ce nu a simtit in aceasta carte despre comunism a fost acea rezistenta prin umor a poporului roman, manifestat, de exemplu, prin super bancurile cu Ceausescu (pe cel care se termina cu replica: Daca nu-ti place, nu manca il stiti? E demential!). Proza Hertei Muller este a unei persoane care avea din oficiu probleme cu nervii si care, pe deasupra, a suferit privatiunile si injonctiunile unei dictaturi destul de nasoale.

Am uitat sa va spun ca Adina are si un fel de logodnic, Ilie, granicer la Dunare si foarte muncit de gandul dezertarii la sarbi. Acest Ilie ii prilejuieste Hertei Muller niste randuri sublime prin idiotenia lor:

Apoi fiecare pas lasa o gaura in burta si fiecare respiratie, o piatra in gatlej. Foi de porumb rupte zdrelesc scobitura genunchiului, iarba se lipeste de fundul gol. Ilie trebuie sa-si faca nevoile. Isi inalta capul, se screme. Smulge o frunza de pe tulpina, o frunza lunga, ingusta de porumb. Frunza de porumb se rupe, degetul pute.

Si campul de porumb pute, si padurea. Si noaptea, si luna, care nu e aici, put.

(Herta Muller, Inca de pe atunci vulpea era vanatorul, Editura Humanitas, 2009)

Acestea fiind spuse, eu va declar in mod oficial ca n-am nevoie de romanca Herta Muller care a luat Nobelul. E bine ca l-a luat nemtoaica Herta Muller, ea sa fie sanatoasa. In ceea ce ma priveste, daca nu au luat acest premiu Sadoveanu, Rebreanu sau Marin Preda, apoi nici ca ar avea cine sa il mai ia.

Stam noi si fara Nobel.